Majoritatea companiilor din România ar urma să concedieze 10-15% dintre angajați

Publicat: 26 01. 2023, 17:37
Actualizat: 26 01. 2023, 17:43
Sursă foto: Pixabay

Încă din luna iunie 2022, mai multe companii locale au început un proces de reorganizare, iar asta include restructurări în rândul personalului.

„Asistăm la procese de reorganizare în cadrul companiilor și în egală măsură la restructurări semnificative, ceea ce implică  niște concedieri colective. În luna iunie anul trecut am gestionat primul proces de restructurare din retailul non alimentar pentru o companie care a renunțat la toate operațiunile din România, adică aproximativ 170 de angajați au fost concediați”, a declarat Gabriela Pleșa, director general Global Mobility, potrvit profit.ro.

Acesta a adăugat că sunt companii și din alte domenii care au recurs la procese de restructurare, precum HoReCa, industria de prelucrare a lemnului, construcții și chiar industria IT.

„În industria lemnului spre exemplu, din cauza conflictului producția s-a diminuat extrem de tare astfel că s-au văzut nevoiți să ajusteze numărul de personal. Pe de altă parte și din cauza tehnologiilor noi implementate se iau decizii de restructurare a numărului de posturi. Avem în discuții restructurări în cadrul unui alt retailer non alimentar, care intenționează să reducă numărul punctelor de lucru din România din cauza consumului extrem de diminuat față de anul trecut”, completează directorul general al Global Mobility.

Gabriela Pleșa a precizat că unele companii de construcții se pregătesc pentru restructurări.

„Avem semnale din industria IT în anumite companii. Însă, din fericire, este o industrie care are o capacitate de absorbție rapidă și de integrare în alte companii. Sunt restructurări planificate inclusiv în companii de construcții, care se pregătesc pentru o restructurare în a doua parte a anului curent, din cauza volumului redus de lucrări pe care le estimează. S-ar putea să avem surprize și să nu fie cazul”, a adăugat aceasta.