Marcel Ciolacu, despre petrecerea lui Orban: „Poate așa e felul dânsului de a sărbători în fiecare instituție pe unde ajunge”

Publicat: 27 05. 2021, 06:24
Marcel Ciolacu, despre petrecerea lui Orban: „Poate așa e felul dânsului de a sărbători în fiecare instituție pe unde ajunge”

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, miercuri seara, referitor la ziua lui Ludovic Orban, că „poate așa e felul dânsului de a sărbători în fiecare instituție pe unde ajunge”.

Marcel Ciolacu a fost întrebat cum comentează faptul că Orban a sărbătorit la Parlament și liderul PSD a răspuns: „Poate aşa e felul dânsului de a sărbători în fiecare instituţie pe unde ajunge, să facă astfel de chefuri.

Este… nici nu vreau să mă gândesc dacă noi am fi făcut aşa ceva ce s-ar fi întâmplat în spaţiul public”, a spus Marcel Ciolacu la TVR, potrivit Mediafax.

Marcel Ciolacu: „Eram opt la masă. Am plătit amenda”

Ciolacu a amintit că și el a fost fotografiat la restaurant cu familia și a achitat amenda.

„M-a prins cu soţia, cu fiul, cu nepotul, numai membri de familie, în afară de Mihai Tudose. Și că eram opt la masă în loc de şase. Am plătit amenda. Noi vorbim de instituţii publice. Mai mult, noi vorbim de oameni care guvernează ţara şi conduc ţara în acest moment”, a spus Ciolacu.

Scuzele lui Orban: „Nu puteam să îi resping”

Marți a fost ziua președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, care a împlinit 58 de ani.

Zeci de colegi au participat la aniversarea din Salonul Spaniol, fără să poarte mască, așa cum prevede legea.

„Regulile au fost respectate. Ei nu au venit într-un mod organizat, nu au avut nicio invitație. Dacă vin colegi să-ți spună La mulți ani nu poți să le întorci spatele”, a spus Ludovic Orban.

„Nu puteam să îi resping, să îi refuz. Nu a venit nimeni, la niciun fel de invitaţie. Nu s-a emis nicio invitaţie. Oamenii au venit să spună La mullţi ani. E normal. În biroul meu era şedinţa coaliţiei care s-a terminat. Unii dintre invitaţi au venit mai repede, iar faptul că a apărut o poză şi o filmare cu nişte colegi de ai mei care nu purtau mască, s-a întâmplat când eu nu eram prezent.

După finalizarea şedinţei coaliţiei şi după toate deciziile pe care le-am luat în şedinţa coaliţiei, când m-am dus către colegii mei, evident că i-am rugat să respecte regulile, pe cei care nu respectau. Şi acum cu masca, nu poţi să porţi mască când mănânci, de exemplu. Hai să fim cinstiţi. Am văzut că aţi dat informaţii, că s-a adus pizza.

A trebuit să reacţionez într-un fel la faptul că am anticipat că o să vină colegi de ai mei să îmi ureze La mulţi ani de ziua mea. Aproape toţi colegii mei care au venit să îmi spună La mulţi ani, în diferite momente, sunt aproape toţi vaccinaţi. Probabil, cunoscându-mi programul, au fost mai mulţi”, a explicat preşedintele PNL.