Marcel Ciolacu, despre procesul cu Secretariatul de stat pentru revoluționari: „Am dreptul să le arăt nepoților că nu am fost un fals revoluționar”

Publicat: 22 09. 2023, 19:29
Actualizat: 22 09. 2023, 19:53

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Buzău, că nu va avea nici pensie de revoluţionar şi nu va solicita statului român preschimbarea certificatului pentru a beneficia de ceva de pe urma lui, dar are dreptul să le arate nepoţilor că nu a fost un fals revoluţionar, referindu-se la un proces aflat pe rolul instanţelor.

El a fost întrebat de jurnaliști despre procesul cu Secretariatul de stat pentru revoluționari, care, la o lună după numirea la șefia Executivului, i-a respins cererea de acordare a titlului de luptător cu rol determinant la Revoluția din Decembrie 1989.

„Nu încerc să îmi păstrez nimic. Eu nu am cerut preschimbarea certificatului de revoluționar, dar la o zi după ce am fost (numit – n.r.) prim-ministru, o instituție subordonată premierului a luat o decizie în ceea ce privește prim-ministrul României. M-am bucurat foarte mult pentru că înseamnă că suntem într-un stat democratic și avem un stat de drept. Și, ca cetățean, am și eu drepturi”, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul a mai afirmat, de asemenea, că nu are nici pensie de parlamentar.

„Nu am nici pensie specială, mi-am dat demisia la finalizarea fiecărui mandat ca să nu am pensie specială. Nu voi avea nici pensie de revoluționar și nu voi solicita statului român preschimbarea certificatului meu de revoluționar pentru a beneficia de ceva de pe urma acestui certificat. Dar am dreptul să le arăt nepoților mei că nu am fost un fals revoluționar. Dacă cineva a luat o decizie administrativă, am aceleași drepturi ca și dvs. Niciodată, chiar dacă voi câștiga sau voi pierde procesul, nu am să comentez o decizie a unui magistrat, dar nici nu am să cer preschimbarea certificatului, pentru a beneficia de ceva de pe urma acestui certificat. Dar e dreptul meu de a face acest lucru. Am anunțat-o public, ca să se știe”, a afirmat premierul.

FOTO – Captură video: Facebook