Masacru la o universitate de prestigiu din SUA: 2 morți și cel puțin 10 răniți. Autorul e de negăsit

Publicat: 14 12. 2025, 11:16
Actualizat: 14 12. 2025, 11:17

A fost masacru la o universitate de prestigiu din Statele Unite. Cel puţin doi sudenţi au murit şi alţi 10 au fost răniţi în urma unui atac armat sângeros, dezlănţuit chiar în timp ce tinerii dădeau examenele finale. Autorul masacrului este în continuare de negăsit. Studenţii au descris momentele de groază prin care au trecut.

Acestea sunt singurele victime pe care le cunoaştem în acest moment, dar, aşa cum am menţionat, şi este important reamintim oamenilor, aceste cifre se pot schimba. Dacă locuiţi în campusul Universităţii Brown sau în apropierea acestuia, vă încurajăm rămâneţi acasă şi nu ieşiţi„, a anunţat Brett Smiley, primarul oraşului Providence.

Studenţii au trăit clipe de coşmar.

Lucram în laborator. Mai erau trei studenţi cu mine. Am decis stingem luminile, închidem toate uşile şi ne ascundem sub birouri. În jur de două ore”, a povestit un student, potrivit ObservatorNews.ro.

sursa foto: captura X

Imediat după atac, suspectul s-a făcut nevăzut. El este în continuare căutat de poliţişti.

Ofiţerii noştri au intervenit şi, aşa cum sunt instruiţi, au intrat imediat în clădire şi au început să caute suspectul. Singura informaţie pe care o avem este suspectul este un bărbat îmbrăcat în negru. Nu se ştie cum a intrat în clădire„, a declarat Timothy O’Hara, şeful adjunct al poliţiei din Providence.

Imediat după acest masacru a venit şi o reacţie din partea preşedintelui Donald Trump.

Dumnezeu binecuvânteze victimele şi familiile lor!”, a transmis liderul american pe reţelele sale sociale.

Autorul recomandă:

Donald Trump avertizează vom ajunge la al Treilea Război Mondial” dacă războiul din Ucraina continuă iar Kievul și Moscova nu cad la pace