Medic ORL FALS, prins de poliţişti în Bucureşti, după ce au fost sesizați de o pacientă. Ce au descoperit oamenii legii

Publicat: 25 10. 2023, 19:49
FOTO - Caracter ilustrativ

Din ancheta demarată de polițiști în acest caz a rezultat că femeia care pretindea că este medic ORL în Bucureşti îşi desfășura activitatea cu intenția de a se prezenta ca medic la o adresă din Sectorul 2. Femeia folosea o ștampilă falsă pentru a prescrie o rețete de tratament pacienților.

O femeie care pretindea că este medic ORL în Bucureşti a fost prinsă de poliţişti în urma sesizării făcute de o pacientă. Planul ei de a consulta pacienți şi a prescrie rețete false a fost dat peste cap când pe fir a intrat poliţia.

“În perioada martie-iulie 2022, cu intenție, la o adresă din Municipiul Bucureşti, sector 2, o inculpată a exercitat fără drept profesia de medic, calitate pe care nu o deţinea, cu ocazia efectuării unor controale medicale specifice profesiei de medic ORL ce au constat în examinarea directă – nemijlocită a unei paciente, recomandarea unor tratamente de specialitate, eliberarea unor rețete pentru tratarea cu anumite medicamente şi stabilirea unor diagnostice medicale clare”, au precizat procurorii.

În acest context, procurorii au cerut prin rechizitoriu să fie pus sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale femeii, până la concurență sumei de 54.600 lei (10.000 euro constituire parte civilă, plus 5.000 lei cheltuieli judiciare) în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, potrivit ziare.com.

Falsul medic ORL a fost trimis în judecată de procurorii bucureșteni, iar dosarul cauzei a fost înaintat pentru soluționare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.