MEDICAMENTUL minune care poate prelungi viața. Rezultatele testelor au fost uimitoare: „Îmbătrânirea și calitatea vieții, îmbunătățite”

Publicat: 12 07. 2023, 09:36
Medicamentul minune care poate prelungi viața / Sursă Foto: Pixabay

Un medicament nou descoperit ar putea fi „cheia”unei veți mai lungi și mai sănătoase. Rezultatele obținute de cercetători în urma testelor pe șoareci de laborator au fost uimitoare.

Cercetătorii au realizat un studiu care a dezvăluit că un medicament folosit în tratamentul cancerului, alpelisib, poate prelungi calitatea vieții cu 10%. Medicamentul acționează prin inhibarea unei enzime numite PI 3-kinază, iar rezultatele obținute pe șoareci au fost remarcabile.

Pe lângă prelungirea longevității, experimentul a evidențiat semne de „îmbătrânire mai sănătoasă” și îmbunătățirea coordonării și forței. Dr. Chris Hedges, coordonatorul studiului de la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă, a declarat că îmbătrânirea nu se referă doar la durata vieții, ci și la calitatea acesteia.

El a subliniat că descoperirea că acest tratament medicamentos poate crește nu doar longevitatea, ci și calitatea vieții, a fost extrem de încurajatoare. Cercetătorii continuă să investigheze mecanismele prin care se produce acest efect.

Profesorul asociat Troy Merry a adăugat că această lucrare identifică mecanisme esențiale pentru îmbătrânire, care vor fi utile în eforturile de prelungire a duratei de viață. De asemenea, studiul sugerează că acest medicament ar putea fi folosit în tratarea unor afecțiuni de sănătate.

Profesorul Peter Peter Shepherd, un alt cercetător implicat în studiu, a menționat că echipa sa lucrează de peste 20 de ani la dezvoltarea de medicamente care să inhibe PI 3-kinază, deoarece există dovezi că acestea ar putea fi utile în tratarea cancerului, potrivit DailyStar.

România are cu 48% mai multe decese în oncologie decât media europeană

Raportul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și al Comisiei Europene confirmă că România are cu 48% mai multe decese în oncologie decât media europeană și peste 20.000 de decese evitabile, pe an, din această patologie.

De asemenea, suntem țara cu a doua cea mai mare mortalitate prematură prin cancer din Europa, după Ungaria. Cum traducem aceste cifre: un pacient român cu șanse estimate de viață la zece ani – sunt doar statistici bazate pe studii, orice caz poate ieși din tipare – pierde din start 50% din anii pe care i-ar mai putea trăi.

În contextul în care abordările științifice în domeniul oncologiei revoluționează în timp real, orice zi câștigată poate aduce o nouă șansă. În concluzie, nu vorbim aici despre o zi de viață în plus, vorbim despre posibilitatea reală de a câștiga bătălia.

În România, media noilor cazuri de cancer se îndreaptă spre 100 de mii anual. Ultimele date oficiale raportează 95.000 de cazuri noi de cancer și 275.000 pacienți oncologici înregistrați la nivelul anului 2021, conform Institutului Național de Statistică.

Ca orice altă problemă legată de sănătatea publică, pacienții oncologici își diminuează șansele de supraviețuire din cauza lipsei politicilor agregate la nivel național de prevenire și combatere a cancerelor.