VIDEO | Medicul pediatru Mihai Craiu explică de ce ne poate îmbolnăvi gestul de a trage apa la toaletă. „Pentru copii este și mai periculos!”

Publicat: 21 02. 2023, 08:06
Actualizat: 21 02. 2023, 08:27

This browser does not support the video element.

Medicul pediatru Mihai Craiu a avertizat cu privire la un gest banal pe care îl facem în baie, „asociat cu un mare risc de îmbolnăvire”, care „pentru copii este și mai periculos!”.

Celebrul medic a explicat, pe platforma „Spitalul virtul pentru copii”, cum simplul gest de a trage apa la toaletă poate dăuna grav sănătății, în special pentru cei mici.

Doctorul citează un articol publicat de theconversation.com, care prezintă „modul în care toaletele moderne pot contribui la transmiterea unor infecții respiratorii și nu numai”.

„Dacă veți citi articolul și veți privi scurta înregistrare video atașată de experții de la Universitatea Boulder din Colorado, veți observa cum un gest simplu este asociat cu un mare risc de îmbolnăvire.

Atunci când tragem apa, la aceste toalete moderne, va lua naștere un nor de particule foarte fine, invizibile cu ochiul liber. Cercetătorii americani au dovedit, cu ajutorul unor lasere de mare energie, cum apare acest nor de aerosoli, imediat după ce tragem apa.

Pentru copiii mici acest nor este și mai periculos deoarece concentrația maximă de aerosoli (ce pot căra viruși gripali sau SARS-CoV-2 sau alte virusuri cu manifestare digestivă, cum este norovirusul) apare imediat, la o înălțime mică, în vecinătatea toaletei”, explică medicul Mihai Craiu.

De asememea, sunt oferite și câteva soluții pentru e preveni îmbolnăvirea în urma acestui gest banal de a trage apa la toaletă:

  • Cea mai simplă ar fi să lăsăm capacul de la vasul de WC, înainte de a trage apa;
  • Apoi lămpile de ultraviolete și aerisirea frecventă a camerelor de toaletă;
  • Și – nu în ultimul rând – spălatul pe mâini, după ce am fost la toaletă.

VIDEO –  Youtube/The Conversation