Membru al unui birou electoral din Tulcea, confirmat cu COVID-19. Ce au decis autoritățile

Publicat: 17 08. 2020, 11:14
Secțiile de vot trebuie să fie organizate cu respectarea măsurilor sanitare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus / Sursa foto: Mediafax

Reprezentantul unui partid din Biroul electoral de circumscriție din orașul Isaccea, județul Tulcea, a fost confirmat cu noul coronavirus, în urma analizelor pe care le-a făcut, astfel că va fi înlocuit de un coleg din aceeași formațiune.

Reprezentantul partidului nu a avut contact direct cu alţi membri ai biroului electoral, iar acesta ar fi primul caz de infectare cu noul coronavirus printre membrii birourilor electorale de circumscripţie făcut public de autorităţile tulcene.

Potrivit preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Tulcea, judecătorul Daniel Nicola-Gheorghiu, citat de Agerpres, persoana respectivă urmează să fie înlocuită de un alt reprezentant al aceluiaşi partid.

Potrivit datelor de pe site-ul Instituției Prefectului Tulcea, în județ sunt 51 de circumscripții, care aparțin tot atâtor unități adminsitrativ teritoriale, respectiv Tulcea, municipiul reședință de județ, patru orașe și 46 de comune.

Numărul total de de alegători la nivelul județului Tulcea la alegerile locale din 27 septembrie 2020 este de 194.112.

Conform datelor făcute publice până luni dimineaţa de Prefectura Tulcea, 368 de persoane din judeţ au fost confirmate cu noul coronavirus de la începutul pandemiei. Dintre acestea, 18 au murit, 79 sunt încă internate sau izolate la domiciliu, iar 271 au fost declarate vindecate.

Câte secții de votare sunt în țară

Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat, în 23 iulie, tuturor primarilor să colecteze date și informații de la nivelul secțiilor de votare, necesare în vederea identificării de către autoritățile sanitare responsabile a unor măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV2 cu ocazia alegerilor locale din data de 27 septembrie 2020, iar informațiile colectate de primari trebuie completate într-un fișier electronic până cel mai târziu în data de 7 august.

Conform informării Ministerului Afacerilor Interne din 10 august, prezentată în ședința de Guvern de vineri, 14 august, până la acea dată au fost comunicate datele de la 837 unități administrativ – teritoriale. Potrivit Institutului Național de Statistică, în România erau, în 2019, 103 municipii, 216 orașe și 2.862 de comune.

Potrivit AEP, numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral, la data de 31 iulie 2020, este de 18.983.585, cu 1.613 mai mulți față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, potrivit căreia, la data de 30 iunie 2020 figurau în Registrul electoral 18.981.972 alegători români.

Dintre aceștia, 18.251.611 au domiciliul sau reședința în țară, iar 731.974 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Registrul secţiilor de votare cuprinde în prezent un număr de 18.754 secții de votare, conform informării MAI.

Marți, 18 august, se încheie perioda de depunere a candidaturilor. În calendarul electroal urmează:

  • 24 august – rămânerea definitivă a candidaturilor;
  • 28 august – startul campaniei electorale
  • 22 septembrie – tipărirea buletinelor de vot;
  • 22 septembrie – desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora, prin tragere la sorți computerizată;
  • 26 septembrie, ora 7:00 – încheierea campaniei electorale;
  • 27 septembrie, ora 7:00 – începerea votării;
  • 27 septembrie, ora 21:00 – încheierea votării.