Războiul merdenelelor cu croissantele, ziua a doua. Cuptorul de la Patiseria Amzei abia dacă mai face față. Coadă imensă, în semn de protest față de postarea lui Niculușcă

Publicat: 22 08. 2026, 14:42
Actualizat: 22 08. 2026, 15:09

Coada la patiserie cu merdenele din Piața Amzei este, sâmbătă, mai mare ca vineri seară. Nea Mihai vinde și în weekend mii de produse. Oamenii sunt înverșunați după mesajul ofensator al lui Edmond Niculușcă

Sute de persoane s-au strâns și sâmbătă la coadă la Patiseria Amzei, acolo unde Nea Mihai va rupe din nou vânzările de merdenele „cu margarină”.

De altfel, după coada foarte mare de vineri, Nea Mihai a transmis un mesaj de mulțumire.

Vă mulțumim din suflet tuturor celor care ne-ați susținut și ne susțineți, ne-ați scris, ne-ați încurajat și ne-ați arătat că, dincolo de orice situație apărută, contează oamenii și relațiile construite în timp”, a transmis Nea Mihai, pe Facebook.

Nea Mihai mai spune că nu patiseria pe care o administrează nu-și dorește războaie.

„Pentru noi, Piața Amzei înseamnă familie, muncă, oameni și o comunitate în care ne dorim să existe loc pentru toată lumea. Nu ne dorim războaie, rivalități sau polemici. Credem că fiecare își poate vedea de drumul său, cu respect pentru cei din jur. Mii de mulțumiri pentru toată susținerea voastră”, a mai scris acesta

S-au format adevărate cozi la patiseria din Amzei. Revoltați de postarea lui Niculușcă, bucureștenii au mers să susțină micuța afacere

După postarea restaurantului Mița Biciclista, în care merdenelele cu margarină de la Nea Mihai au fost prezentate ca fiind specifice unor cetățeni din pătura de jos a societății, oamenii au decis să susțină mica patiserie din Amzei.

Clienții s-au strâns în număr mare ca să cumpere merdenele, în timp ce la celebrul local nu era nimeni. Reporterul Gândul a vorbit cu oamenii aflați la coadă în Amzei, care și-au exprimat mâhnirea față de abordarea inadecvată a localului Mița Biciclista. Printre aceștia s-au numărat și vedete precum Dan Teodorescu, de la trupa Taxi, sau Zarug.