Meteorologii au anunțat prognoza pentru această iarnă, în România. Cum va fi vremea în Capitală

Publicat: 20 10. 2022, 19:08
Actualizat: 20 10. 2022, 19:10
Foto: Pexels.com

Din punct de vedere meteorologic, ne așteaptă o lună decembrie cu temperaturi medii, iar luna ianuarie nu aduce zăpadă în București. Gabriela Băncilă, director în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (AMM), a afirmat, joi, că pentru luna decembrie sunt așteptate temperaturi medii, în timp ce ianuarie ar urma să fie o lună „normală sau cu o tendinţă de temperatură medie uşor mai ridicată”, conform estimărilor din acest moment.

„Ar trebui să fim cu toţii conştienţi ce înseamnă o iarnă normală în România, ce înseamnă o lună ianuarie normală în România, în niciun caz ceea ce s-a înregistrat sau ceea ce s-a semnalat din punct de vedere meteorologic în ultimii ani. Și nu mă refer neapărat la ultimii trei ani, ci cel puţin la ultimii zece ani de zile în care am înregistrat în aproape fiecare an un sezon rece mult mai blând decât ceea ce înseamnă normalul pentru ţara noastră”, a precizat șefa ANM, potrivit Antena 3.

Estimările sezoniere au un grad de realizare de 60 la sută, în baza modelului Centrului European pentru Prognoză de Medie Durată, şi prezintă valorile medii estimate în ceea ce priveşte temperatura aerului şi precipitaţiile.

„Lucrul acesta înseamnă că fenomenele cu o durată scurtă de manifestare, incluzând fenomenele meteorologie extreme, nu pot fi surprinse, nu pot fi prognozate cu ajutorul acestor estimări, cum ar fi, pentru sezonul rece, episoadele cu valuri de frig, episoadele cu viscol sau cu furtuni de zăpadă”, a mai explicat ea.

Reprezentantul ANM a explicat că, având în vedere estimările, în decembrie este posibil să se înregistreze precipitaţii sub formă lichidă.

„Pentru luna ianuarie, atât temperatura medie a aerului, cât şi cantităţile medii de precipitaţii se pot situa în limite normale. Din nou, raportându-ne la celelalte estimări date publicităţii pentru această lună, semnalul pentru temperatură este mai robust, în sensul că toate modelele converg spre o lună ianuarie normală sau cu o tendinţă de temperatură medie uşor mai ridicată decât ar fi normal. În timp ce pentru zona de precipitaţii semnalul sau estimările sunt destul de împrăştiate: există şi tendinţe pentru cantităţi de precipitaţii normale, dar şi tendinţe pentru cantităţi de precipitaţii excendentare. Pentru luna februarie, sunt estimate temperaturi în medie normale pentru această lună şi posibilitatea de a se semnala în anumite regiuni, în special în sud şi sud-est, valori peste limitele climatologice ale lunii. Precipitaţiile ar putea fi în limite normale”, a spus Gabriela Băncilă.