Meteorologii au emis mai multe AVERTIZĂRI cod galben de ninsori, vânt și ploi pentru România

Publicat: 12 02. 2024, 19:31

Meteorologii au emis mai multe avertizări cod galben de ninsori, vânt și ploi pentru România.  Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a dat detalii despre schimbările meteo care vor avea loc în a doua jumătate a lunii februarie. Vor fi precipitații în următoarea perioadă, dar vremea se menține caldă pentru această perioadă a anului în sudul țării, a precizat ea.

”Rămânem pe un fond de vreme caldă. Chiar la această oră înregistrăm 19° la Crivița și Brăila, 16…17 ° în Capitală. În schimb, în partea de vest, doar 10 până la 14°C, semn că deja precipitațiile și-au făcut apariția, astfel încât, așa cum era anunțat încă din prognozele anterioare, începând de astăzi, în partea de vest și de sud-vest a țării, vor fi în extindere precipitațiile, va ploua în cea mai mare parte a Banatului, a Crișanei, în Transilvania, în nord-vestul Moldovei, dar și în zonele montane aferente.

Vorbim de cantități de 20…30 l/mp, izolat peste 40 l/mp. La altitudini mai mari de 1500 m vorbim și de precipitații mixte, lapoviță și ninsoare, care vor determina depunerea unui strat de zăpadă”, a explicat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

”Mâine, răcirea va fi mai accentuată în partea de vest, nord și centru, unde maximele nu vor mai depăși 7…8 °C, în timp ce în sud și în sud-est este posibil să mai consemnam valori de 4 până la 15 °C, inclusiv în Capitală, o maximă de 13 °C.

Și chiar dacă, în condițiile în care, pe parcursul întregii săptămâni, vorbim de un ecart la nivelul valorilor maxime de la 3 până la 10…12 °, acestea caracterizează, în special în partea de sud, o vreme caldă, pentru că deja în jumătatea nordică vom vorbi despre fenomene specifice de iarnă, așa cum arată și mesajele de alertă și informare meteorologică valabile până miercuri la 10:00, interval în care vorbim despre precipitații în toată țara, cantități de apă de 20-30 l/mp, izolat peste 40 l/mp.

La munte, în special în noaptea de marți spre miercuri, dar și în zonele mai joase de relief din Moldova și Transilvania, posibil precipitații mixte.

Vorbim și de intensificări la rafală ale vântului, de 60-80 km/h, mai ales în zona montană înaltă”, a mai spus directorul ANM la Antena 3 CNN.