Mihai Gâdea, premiat de Patriarhul Daniel: “Sunt emoționat și recunoscător, nu-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a vă mulțumi!”

Publicat: 05 01. 2021, 12:54

Mihai Gâdea a primit din partea Patriarhului Daniel diploma și medalia “Anun omagial 2020”. Jurnalistul de la Antena 3 a precizat că a fost foarte emoționat și că gestul l-a bucurat nespus.

Diploma a fost înmânată lui Mihai Gâdea în “semn de prețuire și recunoștință pentru merite deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștine, a familiei și a filantropiei”. De altfel, pe contul personal de Facebook, prezentatorul emisiunii “Sinteza Zilei” a postat două fotografii cu cele două premii pe care i le-a oferit Patriarhul Daniel.

Anul omagial 2020” mi-au fost conferite de Preafericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Vestea distincției oferite de Preafericirea Voastră m-a bucurat nespus. Emoționat și recunoscător, nu-mi găsesc cu ușurință cuvintele potrivite pentru a vă mulțumi. Nu am avut niciodată dorința de a acumula diplome și medalii. Dumnezeu cel Bun cu mine mi le-a adus și în țară și în afara ei, dar niciun premiu nu m-a bucurat, onorat și împlinit sufletește atât de mult precum titlul și medalia oferite de Preafericirea Voastră”, a scris Mihai Gâdea.

Mihai Gâdea, personaj cu credință în Dumnezeu

Mihai Gâdea este cunoscut ca un personaj cu credință în Dumnezeu. De altfel, jurnalistul este foarte apropiat de Părintele Iustin, starețul Mănăstirii Bogdana. În urmă cu mai bine de o lună, vedeta Antenei 3 le-a cerut telespectatorilor să se roage pentru preot, care era infectat cu COVID-19 și se afla în stare gravă.

Unul dintre cei mai minunați oameni pe care i-am întâlnit în această viață este în aceste ore pe un pat de spital. Medicii fac tot ce pot și sper din sufletul  ca acolo să se întâmple o minune. Vreau să vă vorbesc despre acest om pentru a vă invita , cei care credeți în bunul Dumnezeu, să vă rugați pentru el”, a precizat Mihai Gâdea la finalul lunii noiembrie.