Bursele sociale ale elevilor vor fi tăiate de Ministerul Educației. Acestea se vor acorda „doar pe perioada cursurilor școlare”

Publicat: 19 08. 2026, 08:32
Actualizat: 19 08. 2026, 08:33

Ministerul Educației pregătește o modificare importantă în ceea ce privește bursele sociale acordate elevilor. Un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică pe 17 august prevede, în forma actuală, eliminarea plății burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare.

Schimbarea nu este însă explicată în nota de fundamentare care însoțește proiectul. Documentul prezintă modificările privind tipurile și cuantumul burselor, dar nu menționează explicit faptul că elevii beneficiari ai burselor sociale nu ar mai urma să primească acești bani în vacanțe. În prezent, metodologia în vigoare prevede clar că bursa socială se acordă și în perioada vacanțelor școlare.

Ce prevede acum metodologia

Potrivit HG 732/2025, care stabilește metodologia-cadru pentru acordarea burselor, articolul 15 prevede că bursele sociale sunt plătite inclusiv pe durata vacanțelor.

Există însă câteva situații în care elevii nu beneficiază de bursă socială în vacanța de vară. Printre aceștia se numără elevii care nu au promovat anul școlar, cei corigenți care au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate și absolvenții de gimnaziu care nu au fost admiși la liceu sau în învățământul profesional. Prin urmare, regula actuală este că bursa socială continuă să fie acordată în vacanțe, cu excepțiile stabilite explicit în metodologie.

Ce se schimbă în proiectul Ministerului Educației

Noua variantă pusă în dezbatere publică modifică însă această regulă. Proiectul prevede că bursele de merit, bursele sociale și bursele tehnologice se acordă „în fiecare an școlar, în perioada cursurilor școlare, inclusiv în perioada pregătirii practice”.

În forma actuală, art. 15 alin. (1) din HG 732/2025 prevede clar: „Bursele sociale se acordă și în perioada vacanțelor școlare.” Regula avea excepții punctuale, prevăzute la alin. (2): elevii care nu au promovat anul școlar, cei corigenți cu peste 20 de absențe nemotivate sau absolvenții de gimnaziu neadmiși în liceu sau învățământul profesional nu primeau bursa socială pe durata vacanței de vară, iar alin. (5) reglementa decizia de retragere a bursei în aceste situații.

Proiectul de HG înlocuiește complet acest text. Punctul 9 al articolului unic prevede: „(1) Bursele sociale se acordă conform prevederilor art. 5.”, arată edupedu.ro.

Iar articolul 5, la alineatul (1), modificat la punctul 1, spune: „Bursele de merit, bursele sociale și bursele tehnologice se acordă în fiecare an şcolar, în perioada cursurilor şcolare, inclusiv în perioada pregătirii practice.”

Proiectul de Hotărâre de Guvern se află în dezbatere publică

Proiectul de Hotărâre de Guvern se află în dezbatere publică, iar cei interesați pot transmite observații și propuneri în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea documentului. Termenul pentru transmiterea de observații este de 10 zile calendaristice de la publicare, adică până în jurul datei de 27 august, iar comentariile pot fi trimise la adresa ufip@edu.gov.ro.

Dacă prevederea va rămâne însă în forma propusă, elevii care primesc bursă socială ar urma să beneficieze de acest sprijin doar în perioada cursurilor școlare, nu și pe durata vacanțelor, așa cum prevede în prezent metodologia.