Ministrul Diana Buzoianu reorganizează Rezervaţia Biosferei Delta Dunării: „Se realizează fără creșterea numărului total de posturi”
Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” va fi reorganizată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Proiectul se află deja în consultare publică, pe siteul instituţiei.
Potrivit comunicatului transmis de minister, „dispare «direcția-mamut», sunt separate funcțiile de reglementare și monitorizare și este întărit rolul de conservare și dezvoltare durabilă al Administrației Deltei Dunării”.
Prin această reorganizare, se urmărește clarificarea responsabilităților, eliminarea suprapunerilor de competențe și întărirea capacității administrative a uneia dintre cele mai importante instituții de mediu din România.
„În aprilie am spus foarte clar că această construcție administrativă nu poate rămâne așa și că ARBDD trebuie reorganizată. Acum punem în consultare soluția. Direcția-mamut dispare, iar atribuțiile care nu trebuiau să fie concentrate în aceeași structură sunt separate și clar definite. Avizarea și emiterea actelor de reglementare nu mai sunt amestecate cu inspecția și monitorizarea. În același timp, punem mult mai clar în centrul activității ARBDD ceea ce trebuie să fie misiunea sa fundamentală: conservarea biodiversității, dar și dezvoltarea durabilă a comunităților din Delta Dunării. Protecția Deltei și viața oamenilor care trăiesc aici nu sunt obiective opuse. Avem nevoie de o administrație profesionistă, care protejează acest patrimoniu unic și, în același timp, creează cadrul pentru activități economice durabile și pentru dezvoltarea comunităților locale”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și pădurilor, Diana Buzoianu.
Modificările aduse de noul proiect de reorganizare
Una dintre cele mai importante modificări este desființarea Direcției Administrare, Dezvoltare Patrimoniu, structura care concentra în prezent o mare parte dintre atribuțiile operaționale ale ARBDD.
În cadrul acesteia, se suprapun competențe de reglementare și autorizare cu atribuții de control, monitorizare, educație ecologică și dezvoltare de proiecte, mai transmite ministerul.
Prin noua organizare, aceste funcții sunt distribuite în structuri distincte, cu responsabilități mai clare.
Astfel, evaluarea impactului și emiterea avizelor, acordurilor și autorizațiilor sunt separate organizațional de activitățile de inspecție și monitorizare.
Componenta de reglementare va funcționa în cadrul Serviciului Dezvoltare Durabilă și Comunități, în timp ce inspecția și monitorizarea din teritoriu vor fi realizate prin cele patru servicii dedicate Tulcea-Chilia, Murighiol-Sf. Gheorghe, Sulina și Razim-Sinoe.
Noua structură pune, totodată, un accent mai puternic pe conservarea biodiversității, prin Serviciul Conservare, Management Specii și Habitate, care va integra inclusiv activitățile GIS, bazele de date și componenta de laborator și monitoring.
În paralel, este creat Serviciul Dezvoltare Durabilă și Comunități, care va reuni patru componente distincte: Ecoturism și Infrastructură Verde, Utilizare Durabilă a Resurselor, Relații Comunitare și Mediere, respectiv Evaluare Impact, Avize, Acorduri și Autorizări.
Se înfiinţează Serviciul Management Proiecte, Parteneriate, Relații Internaționale
Noua structură reflectă mai clar rolul ARBDD nu doar în protejarea patrimoniului natural al Deltei, ci și în susținerea unor activități economice compatibile cu statutul de rezervație și în relația directă cu comunitățile locale.
O altă schimbare importantă este înființarea Serviciului Management Proiecte, Parteneriate, Relații Internaționale, o structură dedicată coordonării și implementării proiectelor.
Măsura răspunde inclusiv problemelor constatate de Corpul de Control în gestionarea proiectelor finanțate din fonduri europene și urmărește respectarea fluxurilor procedurale, creșterea capacității instituționale de absorbție a fondurilor europene și delimitarea mai clară a responsabilităților de implementare și monitorizare.
Totodată, educația ecologică devine o componentă distinctă, prin înființarea unui Compartiment Educație Ecologică, iar comunicarea și relațiile publice vor avea, de asemenea, o structură proprie în directa coordonare a guvernatorului, mai transmite Ministerul Mediului.
Reorganizarea se realizează fără creșterea numărului total de posturi al ARBDD, instituția rămânând în limita celor 127 de posturi aprobate.
Proiectul de Hotărâre a Guvernului poate fi consultat aici: https://mmediu.ro/transparenta/proiecte-acte-normative/ministerul-mediului-apelor-si-padurilor-mmap-supune-consultarii-publice-proiectul-de-hotarare-a-guvernului-pentru-modificarea-anexei-nr-2-la-hotararea-guvernului-nr-1217-2012-privind-aprobarea-re/