Ministrul Muncii anunță noi măsuri pentru românii care beneficiază de ajutor social. Ce condiţii trebuie să respecte pentru a primi banii

Publicat: 15 09. 2021, 21:44
Deputatul PNL Raluca Turcan / Sursa foto: Alexandra Pandrea-GÂNDUL

Guvernul a aprobat miercuri, 15 septembrie, noi măsuri pentru stimularea participării pe piaţa muncii a beneficiarilor de ajutor social. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că, dacă aceștia se angajează pentru o perioadă de doi ani, ajutorul social va fi prelungit pentru o perioadă de 6 luni.

Potrivit acesteia, una dintre principalele prevederi adoptate au fost menţinerea acordării ajutorului social pentru încă 6 luni de la data încadrării în muncă a unei persoane apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, cu condiţia încheierii contractului de muncă pentru cel puţin 2 ani.  În caz contrar, riscă să piardă ajutorul social.

Pentru a-şi păstra ajutorul social, beneficiarii vor fi obligaţi să se prezinte, din 6 în 6 luni, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, pentru a li se aplica măsuri de activare pe piaţa muncii, potrivit prevederilor unui proiect de ordonanţă de urgenţă redactat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

„Guvernul a adoptat astăzi o Ordonanţă de Urgenţă prin care introduce noi măsuri pentru stimularea participării pe piaţa muncii a beneficiarilor de ajutor social, prevenirea dependenţei de acest beneficiu, precum şi pentru consolidarea ocupării forţei de muncă.”, a precizat Turcan, după ședința de Guvern de miercuri.

„Principalele prevederi adoptate astăzi: menţinerea acordării ajutorului social pentru încă 6 luni de la data încadrării în muncă a unei persoane apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, cu condiţia încheierii contractului de muncă pentru cel puţin 2 ani.

„Dacă raporturile de muncă încetează mai repede din iniţiativa angajatorului, sumele acordate cu titlu de ajutor social nu vor fi recuperate. În schimb, dacă acestea încetează din cauza angajatului, sumele acordate cu titlu de ajutor social vor fi recuperate pe întreaga perioadă.”, a explicat ministrul pe pagina sa de Facebook.

O altă prevedere se referă la posibilitatea ca persoanele din familiile beneficiare de ajutor social, în funcţie de recomandările formulate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, să urmeze programul educaţional de tip „A doua şansă”.

Conform ministrului Muncii, refuzul de participare va duce la încetarea ajutorului social şi interzicerea solicitării unui nou drept pentru o perioadă de 12 luni, ca şi în cazul refuzului unui loc de muncă.   De asemenea, va fi decontat transportul pentru persoanele apte de muncă care primesc ajutor social şi care urmează cursurile programului „A doua şansă” , la o distanţă mai mare de 5 km faţă de locuinţă.