Miruță a dat-o afară pe gospodina de la Gara de Nord, prinsă în “flagrant” în fabrica de ciocolată
Radu Miruță a anunțat că a dat-o afară pe Anna-Maria Dudas, directoarea CENAFER. Decizia vine după un control făcut chiar de ministru, care a acuzat-o pe fosta directoare că folosea clădirea statului ca locuință personală și ca laborator pentru a face bomboane de ciocolată pe care le vindea pe internet.
„Funcția publică nu este un privilegiu personal”
Miruță și-a justificat decizia prin faptul că nu acceptă ca bunurile statului să fie folosite în scop personal.
„Consider că o persoană care folosește instituția publică în interes propriu și nu respectă legea și regulile nu poate conduce o instituție a statului. Funcțiile publice presupun responsabilitate, integritate și respect față de banul public. Aceste principii nu sunt negociabile,” a scris ministrul pe Facebook.
Corpul de Control verifică toți banii instituției
Pe lângă demiterea directoarei, acesta a trimis și Corpul de Control pentru a verifica toate actele și banii instituției.
„Tot astăzi am dispus Corpului de Control al ministerului să efectueze o verificare completă la CENAFER. Vor fi analizate contabilitatea instituției, cheltuielile, plățile efectuate, modul în care au fost administrați banii publici și gestionarea patrimoniului instituției.”
„Nu voi tolera abuzurile sau privilegiile”
La finalul mesajului, Miruță a ținut să precizeze că această „curățenie” în instituție este și o formă de respect pentru angajații cinstiți.
„Nu voi tolera abuzurile, privilegiile sau folosirea funcțiilor publice în interes personal. În același timp, este la fel de important să îi protejăm pe funcționarii care muncesc zi de zi, cu profesionalism și bună-credință, și care nu trebuie să suporte consecințele deciziilor greșite ale celor care îi conduc.”
Miruță a „destructurat” o grupare de gospodine care preparau ciocolată în Gara de Nord
Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a descins într-o clădire, din zona Gării de Nord a instituției pe care o conduce de două luni, și a descoperit o serie de ilegalități. Oficialul, îmbrăcat la costum și însoțit de câțiva inspectori, a descoperit că directoarea Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER) prepara bomboane de ciocolată în incinta clădirii, apoi vindea produsele pe rețelele de socializare. Potrivit lui Miruță, aceasta ar fi pus stăpânire chiar și pe una dintre încăperile clădirii.