CCR publică motivarea pe „amendamentul Fritz”. Toni Neacșu, fost membru CSM: Motivarea e mult mai neconvingătoare și stângace decât mă așteptam

Publicat: 21 08. 2026, 18:42
Actualizat: 21 08. 2026, 18:50

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au publicat un document de 65 de pagini care conține motivarea deciziei cu privire la așa-numitul „amendament Fritz” din noua Lege a integrității. Argumentul principal al majorității este că „legea nu ar aplica retroactiv o sancțiune persoanei, ci ar pune capăt unei funcții sau unui „mandat viciat” de o încălcare definitiv constatată a regimului de integritate”. Avocatul Toni Neacșu, fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a scris, pe pagina personală de Facebook, că „motivarea este mult mai neconvingătoare și stângace decât se aștepta”.

Documentul integral al motivării CCR poate fi citit AICI.

De ce consideră judecătorii CCR că nu este vorba de o retroactivitate în cazul noii Legi

Curtea pornește de la distincția dintre o situație juridică încheiată, asupra căreia o nouă lege nu mai poate interveni, și efectele viitoare ale unei situații generate anterior, însă care nu s-au epuizat.

Judecătorii CCR consideră că o constatare definitivă de incompatibilitate sau conflict de interese continuă să afecteze integritatea funcției atât timp cât interdicția de trei ani nu s-a încheiat. În această interpretare, legea nouă nu modifică sancțiunea aplicată în trecut, ci reglementează efectul produs în prezent asupra funcției ocupate.

Argumentul principal al motivării: Nu este sancționată persoana, ci încetează „mandatul viciat”

Majoritatea judecătorilor Curții Constituționale susțin că norma tranzitorie nu introduce o nouă sancțiune personală pentru o faptă trecută, ci încheie o funcție sau un mandat a cărui integritate a fost afectată.

Norma intertemporală nu reglementează o sancțiune personală aplicabilă titularului funcției, demnității sau mandatului, ci întrerupe ori încetează de drept funcția, demnitatea sau mandatul care a fost viciat prin fapta titularului său”, reiese din motivarea CCR.

Toni Neacșu, dezamăgit de motivarea publicată de judecătorii CCR / „Enormă gafă”

„Motivarea Curţii Constituționale pe amendamentul Dominic Fritz e mult mai neconvingătoare și stângace decât mă așteptam. Practic, pentru a înlătura retroactivitatea noii sancțiuni, care era cam evidentă, CCR afirmă că legiuitorul poate reglementa oricând cauze noi de încetare a mandatelor aleșilor (primari, consilieri, deputați, senatori), chiar dacă acestea nu existau la momentul alegerii sale. Enormă gafă”, spune Toni Neacșu.