O femeie din Marea Britanie venit în România pentru a deveni VRĂJITOARE. Este convinsă că fantoma fostului soț o bântuie

Publicat: 11 04. 2024, 14:58
O femeie de 40 de ani din Marea Britanie a călătorit până în România pentru a se face vrăjitoare, convinsă fiind că fantoma fostului soț o bântuie / Sursa foto: The Mirror

Brocarde, o femeie de 40 de ani, din Marea Britanie, a venit până în România pentru a deveni vrăjitoare. Ea este convinsă că fantoma fostului soț o bântuie.

Britanica s-a aventurat și a mers la marginea Bucureștiului pentru a o vizita pe cea mai renumită vrăjitoare din România, Mihaela Minca.

Brocarde a descoperit că are puteri paranormale și, pentru a-și înțelege și controla „magia interioară”, a zburat o zi în România pentru a deveni vrăjitoare. Femeia susține că a fost căsătorită cu o fantomă și avea nevoie de o vrajă pentru a fi protejată împotriva diavolului și a fostului ei „partener”, un soldat victorian, pe nume Edwardo, conform The Mirror.

Vrajă specială pentru a alunga răul

Femeia din Marea Britanie spune că a divorțat după doar un an de mariaj, acuzând spiritul de infidelitate. Brocarde a devenit vrăjitoare în încercarea de a înțelege de ce poate comunica cu spiritele și poate percepe lucruri pe care alții nu pot.

„Am fost onorată să fiu invitată în casa Mihaelei, pentru că o astfel de perspectivă personală asupra vrăjitoriei mi-a sporit înțelegerea spiritualității.

A fost o experiență extraordinară să fiu înconjurată de o astfel de energie feminină pozitivă și a fost înălțător să particip la vrăjile și ritualurile lor. Nu mă așteptam să am vreo vrajă asupra mea, dar când îți petreci ziua ca vrăjitoare, nimic nu este imposibil. Ceva m-a condus în România, indiferent dacă crezi au nu în vrăjitorie. M- ajutat să cred în mine și să urmez destinul care mi-a fost stabilit.

Vrăjitoarele cred că nimic nu se întâmplă fără motiv. Și eu cred asta. Știam că viața de după Edwardo nu va reveni niciodată la „normal” și sunt de acord cu asta, cred că a existat un motiv pentru care am început să comunic cu spiritele și nu mi-e teamă că învăț mai multe despre diferite culturi în fiecare zi, iar viața este o aventură acum!”, a spus femeia din Marea Britanie.

Vrăjitoarele i-au oferit lui Brocarde un talisman pentru a o proteja împotriva răului, care consta din trei elemente sacre care nu pot fi separate. De asemenea, au vorbit despre experiențele ei de a fi bântuită de fostul ei soț, așa că au conceput o vrajă specială pentru a alunga răul și a o proteja de a fi rănită de fantome.