Motivul incredibil pentru care o femeie din Suceava a sunat de zeci de ori la 112

Publicat: 28 07. 2021, 20:36
Actualizat: 28 07. 2021, 20:38

O femeie din localitatea Slatina a judeţului Suceava sună frecvent la 112 şi solicită ambulanţa, spunând că se simte rău. Echipajul care ajunge la faţa locului constată că femeie este bine, dar, la solicitarea acesteia, este nevoit să o transporte la Fălticeni, unde „bolnava” fuge la cerşit.

Spitalul se află la o distanţă de 25 de km de casa bolnavei închipuite.

De regulă, salvatorii răspund apelului, pentru n-au de unde să ştie care este starea de sănătate reală a femeii. Deşi echipajul observă la faţa locului că „bolnava” nu are problemă de sănătate nu poate să refuze să o transporte la cea mai apropiată unitate medicală.

Când ajungea în Fălticeni, femeia dispărea din spital

Când ajunge în Fălticeni, profită de momentul în care asistentul de pe ambulanţă se duce ca să lase foile cu informaţii medicale în spital şi dispare, de cele mai multe ori la cerşit în oraş.

”Spune că se simte rău. Se urcă în ambulanţă, se vede că n-are mare lucru. Vrea la spital, trebuie dusă pentru că solicită. Nu ştii niciodată ce se poate întâmpla. După ce ai făcut 25 de km până la Slatina, nu-ţi permiţi să o laşi, pentru că peste 10 minute sună din nou”, a declarat Alexandru Lăzăreanu, șeful SAJ Suceava.

Din păcate, acesta nu este singurul caz în care o persoană sună la 112 pentru a fi transportată gratuit în diverse locuri.

”De la începutul anului până în prezent, avem 36.805 de solicitări din care 29.718 pacienţi transportaţi. Acestea sunt nişte date care arată că activitatea noastră este foarte mare. Nu ne putem permite să ne încurcăm cu persoane care n-au ce face şi sună abuziv la 112.

Am avut un fost angajat de la ISU care spunea că trebuie să fim la dispoziţia lui 24 din 24, să stăm cât doreşte el. Cei mai mulţi dintre cei care sună în mod abuziv sunt sub influenţa alcoolului şi vor duşi acasă”, a mai spus șeful SAJ Suceava, citat de bzi.ro.