Motivul pentru care Aya, nou-născuta SALVATĂ după cutremurul din Turcia, este păzită de polițiști. Cine a încercat să o răpească

Publicat: 14 02. 2023, 23:30
Aya, fetița salvată din ruine / Sursa foto: PROFIMEDIA

Micuța Aya, fetița care s-a născut chiar în timpul cumplitelor cutremure ce au lovit Turcia și Siria și a fost salvată de sub dărâmături, a ajuns să fie păzită de polițiști. Măsura a fost luată după ce spitalul în care se află internată fost luat cu asalt de persoane înarmate.

În toiul nopții, bărbați înarmați au luat cu asalt spitalul din nordul Siriei, unde copila supranumită „bebelușul minune” primește îngrijiri medicale. Directorul spitalului a fost bătut de atacatori și spune că are anumite suspiciuni, în privința motivului.

Directorul unității medicale a declarat că bănuiește o tentativă de răpire, scrie The Independent. El a menționat că a zărit-o pe o anumită asistentă în timp ce o fotografia pe Aya. Câteva ore mai târziu, ea s-ar fi întors alături de respectivii oameni înarmați.

Un oficial al spitalului a negat însă informațiile apărute pe rețelele de socializare, care susțin că atacul din noapte a fost o încercare de a răpi copilul al cărui nume, în arabă înseamnă „un semn de la Dumnezeu”. Sub condiția anonimatului, el a declarat că la sosirea la spital, bărbații înarmați le-au spus polițiștilor locali care o protejează pe fată că merg după director pe motiv că că l-au concediat pe un prieten de-al lor. Ei au declarat că nu au fost interesați de Aya. Oficialul a mai adăugat a mai adăugat și faptul că, în acest moment, soția directorului este cea care o alăptează pe Aya.

Mii de oameni s-au oferit să o înfieze pe Aya, fetița născută în Siria, printre dărâmăturile cauzate de cutremurele devastatoare. De-a lungul săptămânii trecute, mai multe persoane au venit la spital și au pretins, în mod fals, că sunt rude ale Ayei. Acest lucru i-a determinat pe polițiștii locali să o păzească.

 

Micuța ar urma să părăsească spitalul miercuri, potrivit unchiului ei, Saleh al-Badran. Bărbatul a mai spus și că mătușa paternă a copilului, care a născut recent și a supraviețuit cutremurului, o va crește.

Salvatorii din orașul Jinderis, din nordul Siriei, au descoperit-o pe fetița cu părul negru la mai bine de 10 ore după cutremur, în timp ce săpau printre epavele blocului cu cinci etaje în care locuiau părinții ei. Îngropată sub beton, copila era încă legată prin cordonul ombilical de mama ei, Afraa Abu Hadiya. Ea a fost dusă de urgență spitalul din orașul Afrin.

Citește și: Mii de oameni vor să o ÎNFIEZE pe Aya, „semnul de la Dumnezeu”. Fetița s-a născut printre ruine, în Siria devastată de cutremur