Municipiul Satu Mare intră în scenariul roşu

Publicat: 17 09. 2021, 17:13

Municipiul Satu Mare a ajuns la o incidență de 3,46 cazuri COVID la mia de locuitori. Astfel, restaurantele și cafenelele din Satu Mare, dar și la cinema, la locurile de joacă și în sălile de fitness vor avea voie doar persoanele care au certificat verde. O decizie oficială va fi luată după ședința de vineri a Guvernului. 

Municipiul Satu Mare a ajuns vineri la o incidență a îmbolnăvirilor de COVID-19 de 3,46 la mia de locuitori, ceea ce duce la aplicarea măsurilor specifice prevăzute de Hotărârea C.J.S.U. nr. 42 din 09.09.2021, privind stabilirea şi aprobarea măsurilor care se aplică la nivelul judeţului Satu Mare pentru prevenirea şi combaterea infecțiilor generate de coronavirus.

Bucureștiul este de vineri în scenariul galben, alături de județele Bistrița-Năsăud și Timiș. Județele Ilfov și Satu Mare erau singurele până azi care aveau o incidență a cazurilor de peste 2 la mie.

Maramureș, cu 1,92 la mie, și Cluj, cu 1,89 la mie, sunt și ele aproape de acest prag.

Restricțiile propuse în România, dacă incidența depășește 3 la mie

Comitetul pentru Situații de Urgență a propus joi ca certificatul verde să devină obligatoriu în toate zonele din România unde rata de incidență depășește 3 la mia de locuitori. 

A. Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:

  • Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;
  • Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;
  • Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;
  • Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
  • Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
  • Organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
  • Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:
  • Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 05.00-02.00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
  • Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;
  • Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
  • Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 0500-2400 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
  • Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

B. Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:

  • Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 05.00-02.00 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
  • Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 05.00-02.00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.478 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.