A murit cel mai bătrân bărbat din lume. Juan Vicente Pérez Mora ar fi împlinit, în mai puțin de două luni, 115 ANI! / Secretul longevității

Publicat: 03 04. 2024, 12:21
Actualizat: 03 04. 2024, 12:22
Juan Vicente Pérez Mora / Sursa foto: Profimedia

Venezueleanul Juan Vicente Perez Mora, devenit în 2022 cel mai vârstnic bărbat din lume, potrivit Guinness World Records, a murit, la 114 ani. El ar fi împlinit, în mai puțin de două luni, vârsta de 115 ani.

Juan Vicente Pérez Mora / Sursa foto: Profimedia

Care este secretul celui mai bătrân om din lume?

Juan Vicente Pérez Mora s-a născut pe 27 mai 1909 în El Cobre, Táchira, Venezuela. Cu toate acestea, când avea doar cinci ani, s-a mutat împreună cu părinții și cei  nouă frați în Los Pajuiles, un oraș din San José de Bolívar, unde a început să lucreze în sectorul agricol, conform publicației La Nacion.

Potrivit Guinness World Records, bărbatul a fost șerif în Caricuena timp de 10 ani. A fost căsătorit cu Ediofina del Rosario García, care a murit în 1997, alături de care a avut 11 copii (șase bărbați și cinci femei), dintre care cinci au murit deja.

În 2019 a doborât un record în țara natală devenind primul supercentenar, iar în 2021 a primit recunoașterea de la Guinness World Records drept cel mai bătrân om din lume, după moartea predecesorului său, spaniolul Saturnino de la Fuente García.

Secretul longevității sale, după el însuși în Cartea Recordurilor mondiale, este „a munci din greu, să te odihnești în vacanță, să te culci devreme, să bei un pahar de țuică în fiecare zi, să-l iubești pe Dumnezeu și să-l ai mereu în inimă”.

În ultimele sale zile, Don Vicente a fost asistat de o echipă medicală care i-a urmărit în permanență starea de sănătate. Din păcate, unele complicații respiratorii i-au agravat starea, iar marți, 2 aprilie, el a murit.