Nicușor Dan a trimis Guvernului propunerile de modificare a legislației fiscale, conform votului la REFERENDUM. Estimările edilului-șef al Capitalei
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, marți, că a trimis oficial decidenților propunerile concrete de schimbare a legislației în acord cu rezultatele referendumului local de la finalul anului trecut.
Nicușor Dan a transmis Guvernului și liderilor coaliției propunerile de modificare a legislației fiscale, astfel încât voința exprimată de bucureșteni în cadrul referendumului din noiembrie 2024 să fie respectată, a anunțat edilul-șef al Capitalei, pe contul de Facebook.
„Mă aștept ca Parlamentul să discute aceste modificări în paralel cu dezbaterea Legii Bugetului Național pentru 2025, pentru ca în februarie să fie aprobate. Aceste schimbări vor permite Primăriei Capitalei să gestioneze mai eficient proiectele mari pentru întreg orașul, cum ar fi extinderea transportului public, transferul CET-urilor (care sunt deținute de ELECEN – n.r.) de la Ministerul Energiei către Primăria Capitalei și alte inițiative esențiale pe care Bucureștiul le așteaptă de ani de zile”, a declarat primarul general al Capitalei.
Potrivit lu Nicușor Dan, în prezent, împărțirea impozitului pe venit și a taxelor locale în București se face conform a două acte legislative: Legea 273 a Finanțelor publice și Codul Fiscal.
„Bucureștenii au decis că veniturile din taxele și impozitele locale, dar și din impozitul pe venit, să fie centralizate la nivelul Municipiului București. Astfel, banii colectați din aceste surse vor fi gestionați de Primăria Capitalei, prin Consiliul General, care îi va redistribui primăriilor de sector pe baza unor criterii clare.De exemplu, primăriile de sector vor primi fonduri pentru școli în funcție de numărul de elevi, pentru spații verzi, în funcție de suprafața administrată, și pentru alte nevoi pe baze clare și transparente”, a detaliat edilul-șef al Capitalei.
Propunerile referitoare la autorizațiile de construire și crearea unei instituții pentru combaterea consumului de droguri, care depind direct de bugetul Capitalei, vor fi abordate ulterior, potrivit primarului general.
Ce au votat bucureștenii
Primăria Municipiului București anunța oficial, pe 29 noiembrie, validarea referendumului organizat la solicitarea edilului-șef Nicuşor Dan în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
Biroul Electoral Central (BEC) a validat, în ședința din 28 noiembrie 2024, rezultatele referendumului organizat în Capitală pe 24 noiembrie, fiind depăşit procentul de 40% din voturile exprimate de persoanele înscrise pe listele permanente în cazul tuturor celor trei întrebări.
În seara de 24 noiembrie, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, le mulțumise bucureștenilor pentru votul la referendumul local și deja a solicitat public partidelor politice ca într-o săptămână să se pronunțe cu privire la transpunerea în legislație a rezultatelor votului.
Potrivit hotărârii BEC, referendumul local a întrunit criteriile pentru validare, atât în ceea ce priveşte prezenţa la urne, cât şi răspunsurile afirmative obţinute la cele trei întrebări.
Potrivit hotărârii BEC, în cazul primei întrebări – „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”, rezultatul referendumului a fost validat întrucât opţiunile valabil exprimate reprezintă 40,22% din persoanele înscrise pe listele electorale permanente.
În cazul întrebării cu numărul 2 – „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”, rezultatul referendumului a fost validat, întrucât opțiunile valabil exprimate reprezintă 40,16% din persoanele înscrise pe listele electorale permanente.
În cazul întrebării cu numărul 3 – „Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”, rezultatul referendumului a fost validat, întrucât opţiunile valabil exprimate reprezintă 40,23% din persoanele înscrise pe listele electorale permanente.
Sursa foto: Facebook – Nicușor Dan
Citiți și: