Nicușor Dan l-a decorat pe celebrul actor japonez Kuranosuke Sasaki. Care este legătura acestuia cu România
Președintele Nicușor Dan a semnat, miercuri, decretul prin care actorul japonez Kuranosuke Sasaki a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, în semn de apreciere pentru contribuția sa la dezvoltarea relațiilor culturale dintre România și Japonia.
Kuranosuke Sasaki, decorat pentru diplomație culturală
Administrația Prezidențială a transmis că distincția îi este acordată actorului nipon pentru implicarea în proiecte teatrale de anvergură și pentru contribuția la promovarea dramaturgiei și teatrului românesc pe scena internațională.
Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Nicușor Dan i-a conferit actorului Ordinul „Meritul Cultural”, Categoria D – „Arta spectacolului”, în grad de Comandor.
Distincția vine „în semn de apreciere pentru contribuția importantă la consolidarea diplomației culturale și a dialogului dintre România și Japonia”, precum și pentru implicarea lui Kuranosuke Sasaki în proiecte care au contribuit la promovarea teatrului românesc la nivel internațional.
Actorul japonez, colaborare cu regizorul român Silviu Purcărete
Kuranosuke Sasaki, născut în 1968 la Kyoto, are o carieră de peste trei decenii în teatru, film și televiziune. Actorul este cunoscut atât pentru producțiile japoneze în care a jucat, cât și pentru proiectele sale internaționale.
Legătura sa cu România este strâns asociată colaborării cu regizorul Silviu Purcărete. Sasaki a făcut parte din distribuția unor spectacole precum „Richard III” și „Iona”, după Marin Sorescu. Pentru interpretarea din „Iona”, actorul japonez a fost premiat în 2025 în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Pe lângă activitatea sa teatrală, Kuranosuke Sasaki este cunoscut publicului internațional și pentru rolul lui Seiji Akitsu din „Godzilla Minus One”, producție japoneză recompensată cu Premiul Oscar pentru efecte vizuale.