Nicușor Dan mizează pe imaginea Rodicăi Coposu pentru a justifica grupări anticomuniste bănuite de fascism? Sora politicianului decorată post-mortem
Președintele României, Nicușor Dan, i-a conferit post-mortem Rodicăi Coposu, sora marelui lider anticomunist, Corneliu Coposu, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. În luna iulie, Nicușor Dan a precizat că susține rezistența anticomunistă din munții Făgăraș, organizație cunoscută și pentru tendințele legionare, după ce a atacat la Curtea Constituțională legea care vizează interzicerea organizațiilor cu caracter fascist, legional, rasist sau xenofob.
„În semn de omagiu pentru întreaga activitate dedicată păstrării și promovării memoriei victimelor regimului comunist, precum și pentru contribuția deosebită la consolidarea valorilor democratice și la cultivarea spiritului civic în rândul tinerei generații”, transmite Administrația Prezidențială în ordinul în care anunță decorarea.
Corneliu Coposu, liderul partidului Țărănist și-a petrecut 17 ani din viață în temnițele comuniste, și a condamnat atât atrocitățile comunismului, cât mișcarea legionară. Surorile acestuia, Rodica Coposu și Flavia Bălescu-Coposu, au decis în iulie 1996 să înființeze Fundația Corneliu Coposu, în memoria fratelui lor care a decedat cu un an înainte.
În anul 2009, alături de sora sa Flavia, a fost decorată de Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, cu Crucea Casei Regale a României.
„Pentru familie, ea a devenit stâlpul siguranței. Și-a dedicat întreaga capacitate materială și spirituală pentru folosul familiei și al tuturor celor care i-au cerut sprijinul. Generozitatea a moștenit-o de la mama, toleranța și dragostea de oameni de la Cornel, spiritul de dreptate de la tata și de la Doina și se poate spune că a cules de la fiecare dintre noi calitățile pe care nu le-a păstrat pentru ea, ci le-a dăruit celor ce aveau nevoie”, o descria sora sa, Flavia Bălescu Coposu.
Nicușor Dan susține rezistența anticomunistă din munții Făgăraș și vrea relaxarea legii împotriva organizațiilor legionare
În luna iulie, președintele Nicușor Dan a făcut un gest care i-a șocat pe votanții săi și anume a atacat la Curtea Constituțională legea care vizează interzicerea organizațiilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, deoarece consideră legitim ”să faci o organizație care să promoveze rezistența anticomunistă din munții Făgăraș” chiar dacă în rândul acesteia sunt persoane care au făcut parte din mișcarea legionară.
”Dacă ne uităm la conținutul legii, o să vedeți că sunt niște chestiuni extrem de neclare. În Făgăraș există o asociație. care se ocupă de promovarea rezistenței din munții Făgăraș. Între membrii rezistenței sunt câteva persoane care în trecut au făcut parte din mișcarea legionară. Această asociație are sau nu caracter legionare, pentru că legea nu ne spune.
Legea spune că dacă faci o organizație cu caracter legionar trebuie să faci pușcărie. Eu cred că nu. Eu cred că e legitim să faci o organizație care să promoveze rezistența anticomunistă din munții Făgăraș. Legea trebuie să fie foarte clară”, a declarat președintele Dan.