Nicușor Dan și Péter Magyar își propun să oprească definitiv tensiunile dintre România și Ungaria. Ce a declarat președintele după întâlnirea de la Dublin cu premierul maghiar

Publicat: 13 11. 2026, 20:56
Actualizat: 13 11. 2026, 21:05
Nicușor Dan s-a întâlnit cu premierul ungar Peter Magyar la Dublin. Discuțiile au durat de două ori mai mult decât era prevăzut

Președintele Nicușor Dan a avut, în timpul două zile petrecute în capitala Irlandei, unde a participat la summitul Comunității Politice Europene și la reuniunea informală a Consiliului European, și o întâlnire oficială cu premierul Ungariei, Péter Magyar, în urma căreia cei doi reprezeantanți ai țărilor vecine ar fi discutat despre mai multe mecanisme care să contribuie la diminuarea tensiunilor încă existente între România și Ungaria, majoritatea pe fondul evenimentelor istorice. Șeful statului român a precizat că, în perioada următoare, se va întâlni din nou cu premierul maghiar, astfel încât să fie stabilite soluții concrete pentru o eventuală colaborare care să contribuie la economia ambelor țări.

Loading ...

„Avem deschiderea să discutăm pentru a închide aceste tensiuni nerezolvate”

„Am avut o întâlnire bilaterală cu prim-ministrul maghiar, în care, în mod foarte deschis, am acceptat fiecare dintre noi că există un potențial al acestei relații, că există probleme istorice, diplomatice în această relație, asupra cărora avem deschiderea să discutăm în perioada imediat următoare, pentru a închide, cum am spus, aceste tensiuni, lucruri nerezolvate, care afectează potențialul de colaborare cu impact economic pentru ambele țări”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele României, Nicușor Dan

„Am convenit asupra necesității unui nou început, construit pe baza angajamentelor asumate”

La scurt timp după declarațiile făcute în fața jurnaliștilor, președintele României a postat, pe pagina personală de Facebook, un mesaj prin care, practic, reiterează informațiile pe care le-a confirmat înainte să își anunțe plecarea din Dublin.

„M-am bucurat să am o discuție amplă și consistentă cu prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar.

Am analizat evoluția, în cea mai mare parte pozitivă, a relațiilor româno-ungare din ultimii ani și am convenit asupra necesității unui nou început, construit pe baza angajamentelor bilaterale asumate prin tratatele din 1996 și 2002.

Cetățenii noștri așteaptă, pe bună dreptate, o cooperare mai strânsă în domeniul securității, al economiei și al comerțului, întemeiată pe echilibru și avantaje reciproce”, a scris Nicușor Dan în postarea publicată pe Facebook.

Întâlnirea președintelui României, Nicușor Dan, cu prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar – Dublin, 13 noiembrie 2026

Discuțiile dintre Nicușor Dan și Péter Magyar au durat de două ori mai mult decât era prevăzut

Consilierul prezidențial Valentin Naumescu a explicat că întâlnirea dintre președintele României și premierul maghiar a avut loc la solicitarea oficialilor din Budapesta. De asemenea, acesta a precizat că discuțiile au durat de două ori mai mult decât era programat.

„Am început a doua zi europeană la Dublin cu o întâlnire bilaterală importantă a Președintelui României cu premierul Ungariei, la cererea părții maghiare. Discuțiile, foarte substanțiale și aplicate, au durat de două ori mai mult decât era prevăzut și au reprezentat o bună ocazie de reîmprospatare a relațiilor bilaterale româno-ungare, sub conducerea a doi lideri care au obținut victorii împotriva populismului antieuropean. În acest moment, este în desfășurare reuniunea informală a Consiliului European, pe tema inteligenței artificiale”, a transmis Valentin Naumescu în mesajul publicat pe Facebook.

Postare publicată de Valentin Naumescu pe Facebook – 13 noiembrie 2026