Nicușor Dan participă azi la deschiderea Summit-ului European din Finlanda. Ce mesaj va transmite președintele României către liderii europeni

Publicat: 13 09. 2026, 14:53
Actualizat: 13 09. 2026, 14:57

Președintele României, Nicușor Dan, va fi prezent duminică, 13 septembrie, și luni, 14 septembrie, la Summit-ul European dedicat Regiunii Arctice, organizat în orașul finlandez Rovaniemi, capitala provincială a Laponiei. Deschiderea evenimentului la care vor lua parte lideri europeni precum Friedrich Merz, Antonio Costa sau Donald Tusk va fi marcată printr-o cină de lucru găzduită de prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo.

Ce subiecte sunt pe agenda de lucru a liderilor europeni care participă la summit-ul din Finlanda

Summitul European, organizat la inițiativa premierului finlandez Petteri Orpo, își propune să aibă un rol geopolitic și strategic major pentru securitatea și viitorul Uniunii Europene.

Scopul principal al organizării acestuia este consolidarea unei abordări strategice comune a Uniunii Europene în Regiunea Arctică, o zonă a cărei importanță crește accelerat pe fondul rivalităților globale, al schimbărilor climatice și al securității flancului nordic.

Printre subiectele de pe agenda de lucru se află protejarea infrastructurii critice europene și securizarea flancului arctic în contextul amenințărilor din partea Rusiei și a intereselor crescute ale Chinei.

Se discută, de asemenea, achiziția comună de spargătoare de gheață la nivel european, domeniu în care Finlanda deține expertiză globală.

Prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo | Sursa foto: Mediafax

Ce mesaj le va transmite Nicușor Dan liderilor europeni / Merz, Costa și Tusk, printre participanții la summit

Mai mulți lideri europeni și reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene vor fi prezenți la summit-ul din Finlanda. Este vorba de nume precum:

  • Petteri Orpo, prim-ministrul Finlandei — gazda principală a evenimentului
  • Alexander Stubb, președintele Finlandei
  • Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
  • António Costa, președintele Consiliului European
  • Donald Tusk, prim-ministrul Poloniei
  • Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate
  • Mette Frederiksen, prim-ministrul Danemarcei

Președintele Nicușor Dan va prezenta o viziune integrată despre gestionarea provocărilor de securitate pe axa Regiunea Arctică – Marea Neagră și va sublinia importanța interconectării acestor regiuni.

De asemenea, România își va exprima disponibilitatea de a contribui activ la proiectele europene și de a continua să fie un partener NATO care asigură securitatea energetică și protecția infrastructurii critice.