Noi modificări în CODUL RUTIER. Când nu vor mai fi șoferii sancționați pentru consum de alcool

Publicat: 02 04. 2024, 15:43
Noi modificări în Codul rutier. Când nu vor mai fi șoferii sancționați pentru consum de alcool / Sursa FOTO: Facebook

Se pregătesc noi modificări în Codul rutier. Potrivit celor mai recente informații, Ministerul Afacerilor Interne a pregătit o Ordonanță de Urgență prin care Codul Rutier se schimbă radical, măsurile fiind luate pentru creșterea siguranției circulației.

Unele dintre modificări sunt legate de situațiile în care șoferii sunt prinși conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Când scapă nesancționați șoferii prinși sub influența alcoolului

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență prin care este modificat Codul Rutier, numele sub care este cunoscută OUG 195/2002.

Amplul proiect elaborat de specialiștii MAI aduce modificări substanțiale legate în Codul rutier, legate în special de creșterea gradului de siguranță a circulației rutiere din România.

De exemplu, printre schimbările propuse este și aceea care vizează procedura de testare pentru consumul de alcool și droguri, în sensul limitării efectelor unor erori ale măsurătorilor.

Concret, se are în vedere situația în care consumul unor alimente produce alcool în stomac prin fermentație.

Astfel, în aceste cazuri cu alcoolemie redusă, de sub 0,10 mg/l, șoferul poate cere o nouă testare după cel puțin 15 minute de la prima, însă nu mai târziu de 20 de minute. Iar dacă rezultatul celei de-a doua testări este negativ, atunci el nu va fi sancționat de organul competent.

„Se impune introducerea posibilității persoanei care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a solicita o a doua testare, în cazul în care rezultatul testării este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, dat fiind faptul că unele alimente consumate recent pot distorsiona măsurătoarea”, menționează nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Șoferul poate cere recoltarea de mostre biologice

Mai mult de atât, dacă aparatul alcool-test indică valori cuprinse între 0,11 și 0,40, șoferul va putea cere recoltarea de mostre biologice.

În fine, există și câteva modificări care vor aduce lămuriri cu privire la numărul mare de rezultate fals-pozitive pentru consumul de droguri. Potrivit legislației în vigoare, după un rezultat pozitiv la drug test, permisul este suspendat până apare rezultatul mostrelor biologice.

Dar, cum IML-urile se confruntă cu un număr mare de solicitări, aceste rezultate pot întârzia chiar și câteva luni de zile. În acest caz, prin OUG  de modificare a Codului rutier se menționează că analiza mostrelor biologice se va putea face și în cadrul laboratoarelor de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române acreditate sau în unitățile publice de asistență medicală autorizate și acreditate pentru astfel de determinări.