O bătrână din Dâmbovița a fost ATACATĂ de câinele din gospodărie, când încerca să îl bage în lanț. „A muşcat-o de mâini și de picioare”

Publicat: 03 02. 2023, 20:21
Actualizat: 03 02. 2023, 21:04

O femeie în vârstă de 89 de ani, din comuna dâmbovițeană Hulubeşti, a fost atacată – vineri – de propriul câine din gospodărie, în momentul în care încerca să-l pună în lanț.

Bătrâna a suferit răni grave la mâini şi la picioare, fiind solicitat un elicopter SMURD care s-o transporte de urgenţă la un spital din Bucureşti.

Pesionara atacată de câine are trei fete, la casele lor, iar ea este văduvă şi locuieşte singură.

Una dintre fiice a precizat că nu îşi explică din ce cauză a devenit animalul atât de agresiv, pentru că mama sa îl crescuse de când era pui.

„Câinele, de ieri seară, i-a fost dat drumul, a scăpat. Că e legat. Şi cred că de dimineaţă a venit să îi dea să mănânce, că nu era mâncat. Şi ea a vrut să îl lege şi cred că s-a repezit la mâinile ei, că la mâini e terminată!”, a povestit fiica femeii.

Un vecin a auzit ţipetele de ajutor ale femeii şi a mers imediat să vadă ce s-a întâmplat. A găsit-o cu hemoragie puternică şi leziuni grave.

„A muşcat-o de mâini, de picioare, şi e foarte rău, într-o stare foarte gravă”, a spus vecinul.

O alta vecină a descris imagini șocante din curtea femeii, care era căzută la pământ, plină de sânge.

„Când am văzut că nu mai are nici mâini, vă daţi seama… mâinile, de la cot, cred că i le-a retezat cu lanţul, nu pot să îmi dau seama. Ambele braţe. E un câine agresiv!”, a explicat ea.

De altfel, bătrâna montase pe gard un mesaj de avertizare cu privire la faptul că animalul nu este tocmai blând.

Mesajul de avertizare e vizibil pe gardul femeii / FOTO – Captură video: Știrile Pro TV

Speriaţi de țipetele femeii, vecinii au sunat la 112 şi au cerut ajutorul celor de la Ambulanţă. Un echipaj a sosit la faţa locului şi i-a acordat femeii primul ajutor. Ulterior, s-a chemat şi un elicopter SMURD, doctorii precizând că starea femeii este critică.

Intubată şi sedată, femeia a fost transportată la un spital din Bucureşti, unde medicii încearcă să îi salveze viaţa.

Între timp, la faţa locului au fost chemaţi hingherii, pentru a captura câinele, iar medicii veterinari urmează să îi ia probe şi să stabilească dacă animalul este turbat sau nu. Cazul se află și în atenția poliţiştilor, informează stirileprotv.ro.