O cunoscută sindicalistă de la Penitenciarul Rahova a făcut „dezastru” în Piața Constituției după ce a condus DROGATĂ. Femeia ar fi avut halucinații
O cunoscută sindicalistă din sistemul penitenciar a fost prinsă drogată la volan de către polițiștii bucureșteni, după ce, în noaptea de duminică spre luni, a dărâmat cu mașina gardurile păzite de jandarmi în Piața Constituției. După ce a fugit de polițiști și a fost nevoie să fie blocată în trafic, femeia a cerut ajutor, prin intermediul platformei Facebook, unde a spus că este atacată de persoane înarmate.
Un echipaj al Jandarmeriei București a anunțat Secția 17 Poliție, în jurul orei 02:00, că un autoturism Audi Q3, de culoare albă, se deplasează haotic și a lovit mai multe garduri metalice puse de jandarmi, care împrejmuiesc Piața Constituției.
În foarte scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj al Biroului de Ordine Publică, însă mașina albă dispăruse din zonă, motiv pentru care a fost dată în atenția tuturor polițiștilor aflați pe teren. În scurt timp, autoturismul a fost văzut de un alt echipaj al Secției 17, pe Splaiul Independenței.
Cu toate că agenții i-au făcut semn să oprească, femeia de la volan a călcat accelerația și a fost oprită în trafic abia în apropiere de Podul Izvor, de către agenții Secției 27.
Ulterior, au fost chemați la fața locului și reprezentanții Brigăzii de Poliție Rutieră, singurii care au în dotare aparate pentru verificarea alcoolemiei și consumului de stupefiante. Șoferița nu s-a opus, iar în urma testării s-a constatat că aceasta nu a consumat alcool, însă a ieșit pozitivă la amfetamină, motiv pentru care a fost condusă la Institutul Național de Medicină Legală, pentru analize.
Șoferița drogată a fost vicepreședintele FSANP
Cu toate că nu a opus rezistență, în timp ce se afla în compania polițiștilor, șoferița a postat pe contul ei de Facebook mai multe mesaje prin care a cerut ajutor, deoarece ar fi fost atacată de necunoscuți înarmați.
„Ajutor! Sunt în centru și un om a venit cu o armă. Veniți cu toții aici”, a scris Oana Troacă pe platforma de socializare.
Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că șoferița este inspectorul principal de penitenciare Oana Troacă și activează în cadrul Penitenciarului Rahova, la structura Evidență deținuți, unde are pe mână toate dosarele celor încarcerați.
Potrivit unor surse din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), Oana Troacă este cunoscută în sistemul penitenciar mai degrabă din postura de lider sindical. În plus, spun sursele citate, ea ar fi fost chiar pe lista de adjuncți ai șefului Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanțu.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: