O fată de 14 ani a amenințat că se aruncă pe geam, după o ceartă cu părinții

Publicat: 16 02. 2022, 19:50
O fată de 14 ani a amenințat că se aruncă pe geam, după o ceartă cu părinții/FOTO: Pixabay

O fată de 14 ani din Târgu Jiu a vrut să se sinucidă, miercuri, după o ceartă cu părinţii. Fata a ameninţat că se aruncă de la geamul apartamentului situat la etajul al treilea, fiind convinsă de poliţişti să renunțe.

„În urmă cu puţin timp, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, cu privire la faptul că o minoră, de 14 ani, ar ameninţa că se sinucide, intenţionând să se arunce de la etajul 3 al blocului unde locuieşte”, a transmis, miercuri, IPJ Gorj, conform News.ro. 

Poliția Gorj transmite că minora s-a lăsat convinsă de de organele de intervenţie să renunţe la intenţiele sinucigașe, beneficiind de consiliere psihologică din partea Poliției și un psiholog al Direcţiei pentru Protecţia Copilului.

Conform declarațiilor fetei de 14 ani, polițiștii au constatat că gestul său a fost motivat de o ceartă pe care a avut-o cu părinții.