O femeie din Buzău a sunat la poliție să anunțe că fiica ei de 16 ani a fost RĂPITĂ. Unde era, de fapt, adolescenta

Publicat: 28 03. 2023, 20:54
Sursă Foto - ArhivaGandul

Polițiștii din Buzău au declanșat o anchetă, după ce o femeie a reclamat că fiica ei de 16 ani și copilul acesteia de trei luni ar fi fost răpiți, fiind urcați cu forța într-o mașină de către iubitul fetei.

Potrivit IPJ Buzău, cele două persoane ar fi fost luate de la casa mamei tinerei, din Urziceni, de către iubitul fetei, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Constanța, și aduse într-o locuință din Pogoanele, Buzău.

„În urma apelului, a fost indicată ca posibilă traiectorie de deplasare ruta Urziceni – Pogoanele – Slobozia – Constanţa, iar autoturismul şi ocupanţii acestuia au fost daţi în consemn către întreg dispozitivul aflat în serviciu în judeţele învecinate. Totodată, la nivelul judeţului Buzău, a fost constituită de îndată o echipă operativă, care a stabilit, în urma investigaţiilor specifice, că, în Pogoanele, domiciliază sora tânărului de 22 de ani”, a transmis IPJ Buzău.

Potrivit unor informații, polițiștii au fost sesizați de mama tinerei care nu ar fi fost de acord cu relația celor doi.

În cele din urmă, forțele de ordine au descoperit persoanele date în urmărire la casa din Pogoanele, unde domicilia sora tânărului.

„Poliţiştii au descins la imobil localnicei, unde au depistat cele trei persoane căutate, tânărul de 22 de ani, minora de 16 ani şi copilul în vârstă de 3 luni. Atât minora, cât şi copilul acesteia aveau o stare corespunzătoare, fără a exista indicii vizibile ale exercitării de violenţe asupra acestora, iar tânăra a menţionat că plecarea sa de la domiciliul mamei nu a fost un act împotriva propriei voinţe, ci decizia de a se muta cu tatăl copilului”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Buzău.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal.