O femeie din Iași și-a găsit copilul de 4 ani la piață, nesupravegheat, deși ea îl lăsase la grădiniță. Poliția face cercetări în acest caz

Publicat: 13 01. 2026, 20:45
Actualizat: 13 01. 2026, 20:53
FOTO - Caracter ilustrativ: Profimedia

Polițiștii ieșeni de la Secția nr. 4 au fost sesizați, marți, în scris, de către o femeie de 33 de ani din Iași cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 4 ani, a fost identificat – nesupravegheat – în zona Pieței Chirilă din municipiul Iași.

Din verificările preliminare a rezultat că cel mic a părăsit incinta grădiniței, în timpul cursurilor, fiind găsit de agenți ai Poliției Locale.

Din fericire, minorul nu prezenta urme de violență și se afla într-o stare fizică bună. Copilul a fost dus în siguranță la domiciliu și încredințat familiei.

Acum, polițiștii fac cercetări în acest caz pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.

Autorul mai recomandă:

Cum a reușit un copil să strice o coroană de nuntă din aur. Cântărește 2 kilograme și valorează aproape 300.000 de euro

Zeci de copii se PIERD pe litoralul românesc, în vacanța de vară. Mulți părinți ignoră acest pericol, în fiecare an

O femeie și-a dat copilul dispărut la Poliție, după ce l-a uitat într-un autobuz, în Brașov