O „mamă” și cadru miliar, ARESTATĂ după ce și-ar fi snopit în bătaie propriul bebeluș de numai două luni. Copilul a ajuns aprope în comă spital

Publicat: 18 04. 2024, 09:24
Sursa foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ

O femeie, cadru militar, a fost plasată în arest preventiv în urma acuzațiilor că ar fi snopit în bătaie propriul bebeluș în vârstă de doar 2 luni. Micuțul a ajuns în stare critică la spital, iar medicii au dat un verdict înfricoșător.

Bebelușul a fost adus la Spitalul de Pediatrie din Ploiești într-o stare critică, aproape de comă, iar medicii au stabilit că va avea nevoie de 50 de zile de spitalizare.

Cauza acestui incident rămâne încă neclară. Conform unor surse citate de Observator, în fața procurorilor, femeia a negat cu tărie acuzațiile aduse și nu a recunoscut nicio formă de agresiune.

Acum este posibil ca în următoarele zile, femeia să fie supusă unei expertize psihiatrice pentru a determina dacă suferă de depresie post-natală, această afecțiune fiind una dintre posibilele cauze care generează o stare exagerată de enervare a femeilor care devin mămici.

Femeia nu a precizat în fața autorităților că ar suferi de anumite afecțiuni medicale sau că s-ar afla sub un tratament medicamentos în prezent.

Pe data de 11 aprilie, mama și tatăl copilului au adus bebelușul la Camera de Urgență a Spitalului de Pediatrie din Ploiești. Deși nu prezentau urme vizibile de agresiune, examenele medicale, inclusiv RMN-ul, au relevat mai multe fracturi pe corpul bebelușului.

Conform experților medico-legali, bebelușul a suferit leziuni din cauza unei lovituri cu un obiect contondent, excludându-se ipoteza unei accidentări neintenționate.

Femeia a fost arestată preventiv, iar joi va fi judecată contestația. Ea este cadru militar activ și lucrează într-o unitate militară din București începând din 2020, fiind în prezent în concediu de creștere a copilului.