O tânără de 22 de ani a fost UCISĂ de tatăl ei, în timp ce dormea. Femeia își acuzase fratele de viol

Publicat: 08 02. 2023, 09:40
Actualizat: 08 02. 2023, 10:46
Foto: Twitter

O tânără de 22 de ani a fost ucisă de tatăl ei, în timp ce dormea! Crima oribilă s-a petrecut în Irak, pe 31 ianuarie în orașul Diwaniyah, bărbatul predându-se apoi poliției, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne al Irakului, Saad Maan.

Tânăra trăia în Turcia și avea un canal de YouTube cu peste 20.000 de abonați unde distribuia videoclipuri în care își documenta viața alături de iubitul ei sirian, potrivit Sky News.

Se pare că tatăl fetei nu ar fi fost de acord cu decizia ei de a se muta definitiv în altă țară și nici cu planurile de a se căsători cu partenerul ei.  Prietenii lui Ali au distribuit înregistrări audio pe rețelele sociale în care femeia îi spune tatălui că a fost agresată sexual de fratele ei, potrivit AFP.

O tânără de 22 de ani a fost ucisă de tatăl ei. ”Nu mai ucideți femei!”

Zeci de protestatari irakieni s-au adunat duminică pentru a condamna așa-numita ”crimă de onoare”. Protestarii au tras un semnal de alarmă cu privire la violența împotriva femeilor în Irak și la necesitatea reformării legislației pentru a impune pedepse mai aspre făptuitorilor.

Protestatarii au ținut pancarte prin care condamnau asasinatul și cereau reforme legislative. ”Nu există nicio onoare în crima de a ucide femei”, se scria pe o pancartă.

”Oricine vrea să scape de o femeie o acuză că îi dezonorează demnitatea și o ucide”, a declarat protestatarul Israa al-Salman pentru The Associated Press, care dorea și executarea tatălui lui Ali. Pe alte pancarte era scris ”Nu mai ucideți femei” și ”Ucigașul lui Tiba trebuie tras la răspundere”.

Un alt demonstrant, Lina Ali, a declarat: ”Vom continua să ne mobilizăm din cauza violenței domestice în creștere și a uciderilor femeilor”, potrivit cbsnews.com.