Oana Țoiu dă asigurări că România își păstrează dreptul de veto în UE, după acuzațiile lansate de AUR

Publicat: 12 10. 2026, 18:17

Ministrul demis de Externe, Oana Țoiu, respinge informațiile potrivit cărora România ar urma să renunțe sau să își piardă dreptul de veto în Uniunea Europeană. Șefa diplomației române acuză AUR că promovează o informație falsă.

România își pierde dreptul de veto în UE?

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Țoiu a reacționat la controversa privind o scrisoare semnată la nivelul miniștrilor de Externe și invocată în dezbaterea politică internă.

„Vreau să fiu foarte clară de la bun început: este o minciună cap-coadă că România renunță sau își pierde dreptul de veto în Uniunea Europeană”, a transmis ministrul demis de Externe, pe Facebook.

 Loading ...

Țoiu precizează că documentul aflat în centrul disputei nu elimină posibilitatea unui stat membru de a bloca o decizie, ci prevede explicarea motivelor legate de interesul național atunci când este formulată o asemenea opoziție.

„Explicația nu are nevoie de aprobări din partea nimănui: dreptul de veto rămâne intact”, mai spune ea.

Oana Țoiu, explicații la Bruxelles după moțiunea anti-Bolojan „Am trecut printr-o dezbatere aprinsă în Parlament”

Țoiu: „Nu există o propunere privind renunțarea la veto”

Ea a explicat că o eventuală modificare a mecanismelor decizionale nu poate fi făcută „peste noapte”. Respectiv, în domeniul militar o asemenea renunțare nu este posibilă în baza tratatelor, iar pentru alte categorii de decizii ar fi necesare mai multe etape.

Țoiu precizează că liderii europeni ar trebui să convină în unanimitate asupra unei propuneri, care ulterior ar ajunge în parlamentele naționale.

„Parlamentul nostru nu dezbate așa ceva pentru simplul motiv că o asemenea propunere nu există”, a adăugat aceasta.

Ea a citat și pasajul din scrisoarea aflată în centrul controversei potrivit căruia, atunci când o decizie din domeniul politicii externe și de securitate comune ar urma să fie adoptată cu majoritate calificată, un stat membru se poate opune „din rațiuni vitale de politică națională”.

Peste 1.500 de persoane și entități, adăugate pe lista sancțiunilor

Mesajul a fost publicat în timp ce Oana Țoiu participa la Consiliul Afaceri Externe. Ministrul susține că statele membre au aprobat în unanimitate introducerea pe lista sancțiunilor UE a peste 1.500 de persoane și entități despre care afirmă că sprijină Rusia în război.

În plan politic intern, aceasta a lansat un atac direct la adresa AUR și a altor politicieni care au preluat tema presupusei pierderi a dreptului de veto.

„România are putere în UE atunci când are și politicieni cu curajul să o folosească, nu doar să se plângă”, a mai spus Oana Țoiu.