„Odihnește-te în pace, Iza!”. O tânără de 28 de ani a murit de COVID. Anunțul cutremurător al medicilor

Publicat: 04 11. 2021, 11:36
Actualizat: 04 11. 2021, 12:03

O tânără de doar 28 de ani a murit, miercuri, la Spitalul Județean de Urgență din Arad,  în urma infecției cu SARS-CoV-2. Decesul a fost anunțat de medicul Dana Olar, șefa Secției Pneumologie, care a scris un mesaj tulburător pe Facebook.

„Încă o tânăra de 28 de ani a pierdut lupta cu boala! În scurta perioada în care am colaborat, mi-am dat seama că era un om de o deosebită calitate: Bună, blândă, conștiincioasă, un om deosebit. Ce păcat că drumul ei în viață a fost atât de brutal retezat! Odihnește-te în pace, Iza! Secția Pneumologie 2 te regretă!”, a scris dr. Dana Olar pe pagina sa de Facebook.

Surse din cadrul spitalului au precizat pentru Gândul că tânăra nu era vaccinată și avea comorbidități, respectiv obezitate.

„O viață curmată dintr-o prostie! Frica inexplicabilă de vaccin!”

Un alt medic de la Spitalul de Urgență din Arad a scris, la postarea doctorului Dana Olar, că tânăra nu era vaccinată.

„O viață curmată dintr-o prostie! Frica inexplicabilă de vaccin! Am vrut să-i dau plasă, a zis Mela că e prea tarziu. Dumnezeu să te odihnească în pace, Iza! Regret sincer dispariția ta prematură!”, a scris medicul.

Alți doi tineri au murit miercuri, tot de COVID

Miercuri, în ziua în care a murit Iza, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat decesele altor doi tineri, de 23 și 28 de ani, din Dolj şi Botoşani. Cei doi tineri erau nevaccinați și doar unul dintre ei avea și alte probleme de sănătate.

451 decese din cauza COVID-19 au fost anunțate miercuri, dintre care 449 în ultimele 24 de ore.

Dintre cei 451 de pacienți decedați, 411 erau nevaccinați și 40 vaccinați. 417 dintre pacienții decedați aveau comorbidități, alți 12 pacienți nu aveau comorbidități, iar pentru 22 de pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.