Oficial! Il Luce se retrage din fotbal. “S-a terminat“

Publicat: 03 11. 2023, 21:37
Actualizat: 03 11. 2023, 22:15

Mircea Lucescu și-a anunțat oficial demisia de la Dinamo Kiev, dar și din fotbal. Decizia a fost anunțată la finalul meciului Dinamo Kiev Șahtior Donețk, scor 0-1. Lucescu a antrenat și a câștigat campionatul cu ambele echipe. „Astăzi nu aș vrea să vorbesc despre joc. Vreau să spun că am dedicat 15 ani fotbalului ucrainean. Aici am decis să-mi pun capăt carierei. Acesta a fost ultimul joc”.

Mi-am luat rămas bun de la jucătorii mei, dar și de la cei de la Șahtior. Vă mulțumesc tuturor. Mi-ar fi plăcut să se termine altfel. Totul s-a terminat – cariera mea, dragostea mea, viața mea. Totul are un început și un sfârșit”

Contractul celui mai titrat antrenor român cu cei de la Kiev expira în vara anului 2024. Anterior s-a afirmat că președintele Dinamo Igor Surkis nu l-a concediat pe antrenor mai devreme din cauza despăgubirilor mari pentru rezilierea anticipată a contractului. Este posibil ca echipa să fie din nou condusă de Alexander Shovkovsky. Lucescu, în vârstă de 78 de ani, a preluat pe neașteptate Dinamo în vara lui 2020. Antrenorul și echipa au câștigat campionatul, Cupa și Supercupa Ucrainei, anunță sport.ue

Dacă decizia legendei rămâne definitivă, Lucescu a adunat 44 ani, 8 luni, 6 zile de antrenorat. Timp în care a câștigat:

  • 1986 – Cupa (Dinamo)
  • 1990 – Titlul, Cupa (Dinamo)
  • 1998 – Cupa (Rapid)
  • 1999 – Titlul, Supercupa (Rapid)
  • 2000 – Supercupa Europei (Galatasaray)
  • 2002 – Titlul (Galatasaray)
  • 2003 – Titlul (Beșiktaș)
  • 2004 – Cupa (Șahtior)
  • 2005 – Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2006 – Titlul (Șahtior)
  • 2008 – Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2009 – Cupa UEFA (Șahtior)
  • 2010 – Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2011 – Titlul, Cupa (Șahtior)
  • 2012 – Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2013 – Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2014 – Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2015 – Supercupa (Șahtior)
  • 2016 – Cupa (Șahtior)
  • 2016 – Supercupa (Zenit)
  • 2020 – Supercupa (Dinamo Kiev)
  • 2021 – Titlul, Cupa (Dinamo Kiev)