Opt agenţi de poliţie și un vameș, REȚINUȚI după ce au cerut bani de la șoferi ca să nu-i amendeze / Acceptau de la 100 de lei în sus

Publicat: 29 11. 2023, 14:45

Opt agenţi de Poliţie şi un poliţist de frontieră din Vaslui sunt anchetaţi pentru că cereau bani de la şoferi ca să nu-i amendeze. Primeau între 100 şi 1.500 de lei.

Totul a ieșit la iveală după ce unul dintre şoferii traşi pe dreapta a sesizat incidentul într-un call-center anticorupţie.

Oamenii legii au făcut percheziții la primele ore ale dimineţii în mai multe locaţii din Huşi, inclusiv la sediul Poliţiei din oraş. Opt agenți Rutieră şi unul de la frontieră au fost reţinuţi după ce au pândit greşelile mai multor şoferi încă din vară.

La audieri au mai ajuns şi încă doi bărbaţi care ar fi fost mână în mână cu oamenii legii. Şoferii ar fi condus la limita vitezei minime legale în zona liniei continue, doar pentru a fi depăşiţi, conform Observator News.

„Lucrători de Poliţie, folosindu-şi funcţia, au pretins şi primit de la conducători auto diferite sume de bani pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a nu fi sancţionaţi”, a declarat Ingrid Botezatu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Acceptau de la 100 de lei în sus

Pentru a închide ochii, poliţiştii cereau mită între 100 şi 1.500 de lei şi îi împărţeau apoi cu cei doi complici. Unul dintre şoferii traşi pe dreapta ar fi sesizat faptele printr-un apel la call-center anticorupţie.

„E o cercetare în curs, o să vedem despre ce este vorba pe parcurs. Vom vedea măsurile care se vor lua”, a spus avocatul Radu Bobârnat.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, poliţiştii vor rămâne fără loc de muncă şi pot risca până la 10 ani de închisoare.