Încă un oraș din România impune măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie. Ce a decis Administrația locală
Încă un oraș din România impune măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie. În acest sens, Primăria Focșani a adoptat măsuri care prevăd diminuarea cu 50% a intensității iluminatului public pe 159 de străzi. Măsura intră în vigoare începând cu ziua de marți, 4 august 2026.
Focșani se alătură listei orașelor în care se impun măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie. Administrația locală a adoptat măsuri care prevăd diminuarea cu 50% a intensității iluminatului public pe 159 de străzi.
Încă un oraș din România impune măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie. Sursă foto: Shutterstock
Măsuri pentru raționalizarea curentului la Focșani
”Primarul Cristi Valentin Misăilă a convocat astăzi, 4 august 2026, Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) pentru a stabili câteva măsuri de reducere a consumului de energie electrică la nivelul Municipiului Focșani.
Aceste măsuri speciale au fost adoptate în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și pentru a optimiza consumul de energie electrică.
Principala măsură adoptată în ședința CLSU Focșani se referă la diminuarea, începând cu data de 04.08.2026, cu 50% a intensității luminoase a sistemului de iluminat public modernizat în fiecare zi începând cu orele 23.00, în zonele din Municipiul Focșani dotate cu corpuri de iluminat care utilizează tehnologia led, mai precis un număr de 159 de străzi”, se menționează într-un comunicat transmis de Primăria Focșani.
Autoritățile vor adapta patrulele de ordine publică în zonele unde iluminatul va fi redus. Măsura implică Poliția Municipiului Focșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea și al Direcției Poliția Locală. Societățile din subordinea Consiliului Local au aplicat deja măsuri de economisire. Autobuzele electrice sunt încărcate în afara orelor de vârf, iar sediile folosesc energia produsă de panourile fotovoltaice. Societatea ENTEL va pune în funcțiune al doilea motor de cogenerare. Măsura va suplimenta producția de energie electrică cu aproximativ 5,2 MWh.
”Primarul Cristi Valentin Misăilă face un apel către marii consumatori dar și către cetățenii Municipiului Focșani ca, în măsura posibilităților, să facem tot posibilul pentru a reduce consumul de energie electrică, mai ales în orele de vârf, pentru a reduce presiunea pe sistemul național energetic”, se mai afirmă în comunicat, arată Agerpres.
Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ