Pana de CURENT din Peninsula Iberică. Sorin Grindeanu: Trebuie să ne pregătim pentru astfel de situații și să fim conștienți că ele pot apărea

Publicat: 29 04. 2025, 14:45
Actualizat: 29 04. 2025, 14:57

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a comentat marți, într-o conferință de presă, uriașa pană de curent care a afectat luni, 28 aprilie, întreaga Peninsulă Iberică și a întrerupt alimentarea cu electricitate în mai multe țări. Grindeanu a avertizat că România trebuie să fie pregătită pentru astfel de situații neprevăzute.

„Eu am trăit o asemenea experiență în urmă cu vreo 20 de ani, chiar mai bine, 22 de ani, în Italia. A fost o pană de curent, un blackout, și timp de aproape 24 de ore nu știai ce să faci. Nu mergeau semafoarele, mijloacele de transport în comun nu mergeau. E o situație care, dacă te lovește așa, din senin, îți trebuie un timp să te obișnuiești”, a relatat Grindeanu.

Ministrul a precizat că în România fiecare instituție are un comitet pentru situații de urgență, care desfășoară periodic instruiri și colaborează cu alte instituții similare. Totuși, Grindeanu a evidențiat că fenomenul blackout-urilor trebuie luat foarte în serios: „Dar cert este că pare că trebuie să ne pregătim pentru situații de acest tip și să fim conștienți că pot să apară.

Întrebat cum ar arăta un astfel de scenariu în România, Grindeanu a precizat că metroul nu ar funcționa și traficul aerian ar fi grav afectat.

„Transportul în comun, de asemenea, chiar dacă pare că n-are legătură direct autobuzul cu această pană de curent, și autobuzul trebuie să se alimenteze, deci trebuie să meargă la pompă, deci trebuie să folosească curent electric. Deci ar fi o situație care ne-ar aduce, poate parțial, pe vremea lui Ceaușescu, când se închidea circulația, când, peste iarnă, se inventau motive în a se opri circulația. Sigur, mergea circulația, mijloacele de transport în comun mergeau, dar ar fi o întoarcere în timp”, a menționat el.

Ministrul a mai spus că în fața unui blackout soluțiile sunt limitate: „Trebuie să se ocupe cei care remediază acest blackout. Acolo cred că e cheia: să fie pregătiți să scurteze perioada în care am avea această lipsă de curent”.

 

CITEȘTE ȘI:

Pana masivă de curent din Peninsula Iberică nu afectează România. Ministrul Energiei: Noi nu avem PROBLEME la sistem!

Mari părți din Spania, Portugalia și sudul Franței, afectate de o pană MASIVĂ a rețelei de electricitate