Panică la stația de metrou Eroii Revoluției. Călătorii au fost evacuați din cauza unei degajări de fum

Publicat: 06 07. 2021, 19:02
Actualizat: 06 07. 2021, 19:04
O femeie a căzut pe șine, în fața metroului, la Piața Unirii. Metrorex: Posibilă tentativă de suicid / FOTO - Arhivă: Bogdan-Stamatin/Mediafax Foto

Câteva zeci de persoane au fost evacuate de pompieri marți după amiaza, în jurul orei 18.00, la stația de metrou Eroii Revoluției, din cauza unei degajări de fum. 

La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Pieptănari şi echipa de intervenție de la Metrorex.

Zeci de călători au fost evacuaţi de pompieri, în urmă cu puține momente, la stația de metrou Eroii Revoluției, din cauza unei degajări de fum.

„La fața locului sunt pompierii de la Detașamentul Pieptănari. A venit și echipa de intervenție de la Metrorex. Fumul provine de la un aparat aflat la nivelul șinelor. (…) Călătorii care așteptau în stație au fost evacuați. De asemenea, a fost interzis accesul în stație de la exterior.”.  a declarat Maior Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București- Ilfov

Din primele informaţii, fumul ar proveni de la un aparat aflat la nivelul șinelor. Călătorii care așteptau în stație au fost evacuați. Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, a fost interzis accesul în stație de la exterior.