Prima pagină » Actualitate » Un polițist drogat a fost luat cu ambulanța de la o petrecere deocheată, după ce familia îl dăduse dispărut

Un polițist drogat a fost luat cu ambulanța de la o petrecere deocheată, după ce familia îl dăduse dispărut

Un polițist drogat a fost luat cu ambulanța de la o petrecere deocheată, după ce familia îl dăduse dispărut

Conducerea Poliției Române a dispus o anchetă internă de proporții la IPJ Ilfov după ce un agent din cadrul Poliției Orașului Pantelimon, aflat în timpul serviciului, a fost luat cu ambulanța de la o petrecere cu caracter sexual, unde i s-ar fi făcut rău din cauza unei supradoze. Mai mult, polițistul drogat fusese dat dispărut de familie, în condițiile în care părinții știau că este narcoman.

Polițiștii ilfoveni ar fi intrat în alertă, la jumătatea săptămânii trecute, după ce părinții unui agent care lucrează în cadrul Poliției Orașului Pantelimon, ar fi anunțat că fiul lor a dispărut.

Polițistul era dus de părinți la serviciu

Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că subofițerul dispăruse chiar în timpul serviciului, iar, odată cu el, ar fi dispărut din curtea unității și o mașină de serviciu, neinscripționată cu însemnele Poliției, dar cu numere de MAI, care nu ar fi avut montat și dispozitiv de localizare de tip GPS, așa cum au majoritatea autospecialelor care aparțin Ministerului de Interne.

Sursele Gândul au afirmat că polițistul dispărut avea probleme mari cu drogurile, motiv pentru care era ținut sub observație de către părinții lui, care îl aduceau și îl luau de la serviciu.

Căutat de colegii lui, polițistul a fost găsit de medicii Serviciului de Ambulanță, după ce o persoană ar fi sunat la 112 și ar fi anunțat că un bărbat se află în stare de inconștiență, cel mai probabil din cauza unei supradoze.

A fost declanșată o anchetă internă

Surse din anchetă au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că agentul ar fi plecat în timpul programului la o adresă dintr-un complex rezidențial din Pantelimon, unde ar fi avut lor o petrecere cu caracter sexual la care ar fi participat mai mulți bărbați.

În urma incidentului ar fi fost declanșată o anchetă internă pentru a se stabili în ce condiții s-a produs incidentul.

Totuși, viața personală a agentului de poliție nu ar fi atras atenția ofițerilor Direcției Generale de Protecție Internă, care ar fi trebuit să-i anunțe din timp pe superiorii subofițerului cu privire la faptul că el reprezintă o vulnerabilitate pentru instituție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!