Papa Francisc a fost OPERAT. Anunțul medicilor și decizia Vaticanului, după intervenția suferită de suveranul pontif

Publicat: 08 06. 2023, 09:18
Actualizat: 08 06. 2023, 09:19
Papa Francisc a fost operat. Anunțul medicilor și decizia Vaticanului / Sursa FOTO: wikimedia.org

Anunțul că Papa Francisc va fi operat a stârnit îngrijorare printre credincioși și printre cei care îl îndrăgesc. Suveranul pontif a suferit miercuri o operaţie de trei ore într-un spital din Roma pentru repararea unei hernii care a presupus o laparotomie – adică, o operaţie abdominală deschisă – fiind folosită o proteză pentru a reconstrui peretele abdominal. Intervenția a urmat unei prime operații la colon în iulie 2021, în urma căreia episcopul Romei a fost spitalizat timp de aproximativ zece zile.

Timp de mai multe luni, șeful Bisericii Catolice, a cărui stare de sănătate pare să fie din ce în ce mai fragilă, suferea de dureri intestinale puternice din cauza unei hernii a peretelui abdominal care se formase peste cicatricele unor operații anterioare.

Papa Francisc, optimist și glumeț după intervenție

Veștile sunt însă bune! Medicii spun că intervenţia chirurgicală a decurs bine şi sunt toate şansele ca suveranul pontif să nu aibă limitări în ceea ce priveşte călătoriile şi desfăşurarea altor activităţi după ce se va recupera.

„Chiar a glumit cu mine despre momentul în care vom face a treia operaţie”, a declarat chirurgul şef, doctorul Sergio Alfieri, care i-a făcut o primă operaţie abdominală Papei Francisc în 2021, potrivit Reuters.

Alfieri, care a vorbit cu reporterii la spitalul Gemelli din Roma, a declarat că nu au fost descoperite alte afecţiuni sau patologii în timpul operaţiei.

Vaticanul a anulat momentan toate audiențele papei

Chirurgul a spus că Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a reacţionat bine la anestezia generală şi se aşteaptă ca papa să rămână în spital timp de 5-7 zile. Vaticanul a anunţat că toate audienţele private şi generale ale papei au fost anulate până la 18 iunie.

Papa Francisc are planificate două călătorii în această vară, iar Alfieri a spus că nu vede niciun motiv medical pentru care papa ar trebui să îşi schimbe programul.

A treia internare în spital pentru Papa Francisc, de când cardinalii l-au ales în 2013

Papa Francisc a fost dus miercuri la spital după audienţa generală săptămânală din Piaţa Sfântul Petru, unde nu a dat niciun semn că urma să sufere o intervenţie chirurgicală planificată. Operaţia a avut loc în spitalul administrat de Biserica Catolică, aflat la mică distanţă de Vatican şi care are un apartament la etajul 10 rezervat pentru papi.

Un comunicat transmis de Vatican miercuri dimineaţă a precizat că operaţia a fost necesară pentru a repara un laparocel, o hernie care se formează uneori peste o cicatrice rezultată de obicei în urma unei intervenţii chirurgicale anterioare.

Reamintim că este cea de-a treia internare în spital pentru Papa Francisc, de când cardinalii l-au ales în 2013 ca primul papă latino-american din istorie. De asemenea, operaţia suferită este cea mai recentă dintr-o serie de probleme de sănătate cu care Papa Francisc s-a confruntat în ultimii ani.