Pasajul Basarab, lăsat de izbeliște. Bucăți din tencuială au ajuns să cadă din el. Imaginile nepăsării, publicate de Gândul în 2011

Publicat: 27 01. 2024, 11:37

O bucată din tencuiala Pasajului Basarab din București a căzut peste o mașină care se afla în trafic. Pasajul Basarab, una dintre cele mai importante construcții din Capitală, este în prezent lăsat de izbeliște.

 Jurnalistul Ciprian Cherciu spune că era la volan în momentul în care o bucată din structura Podului Basarab a căzut peste mașina lui, imaginile fiind surprinse de camera de bord.

„O bucată din Pasajul Basarab s-a desprins și a căzut peste mașina pe care o conduceam. Norocul, dacă pot spune lucrul ăsta, este că o bucată mai mare a căzut lângă mașină.

Voi notifica Primăria București si voi solicita plata reparației pentru daunele create. Nu cred ca voi recupera ceva dar poate voi reuși să preîntâmpin o tragedie. După cum am fost obișnuiți până acum, soluțiile vin doar după producerea unei tragedii. Având în vedere că acest eveniment nu este o tragedie, probabil că autoritățile nu vor face nimic dar merită să încerc”, a scris Ciprian Cherciu pe Facebook.

Gândul a avertizat încă din 2021 că pasajul este într-o stare de degradare, iar imaginile pot fi văzute AICI.

Inaugurat în 2011, cu mare fast, de către primarul de atunci, Sorin Oprescu, Pasajul Basarab a ajuns astăzi, după zece ani, să arate deplorabil. Nimeni nu se mai ocupă de mentenanța acestei lucrări uriașe, pentru că nu are nici acum recepția făcută. În acești ani, rugina s-a extins pe elementele metalice ale pasajului, iar balustradele albastre arată cel mai rău.

„Început de Băsescu, terminat de Oprescu”

Lucrarea, cu o lungime de doi kilometri, a fost deschisă traficului în anul 2011, după o investiție de peste 250 milioane de euro.

Pasajul Basarab este cea mai importantă lucrare de infrastructură din București, de după Revoluție, care face legătura dintre sectoarele 1 și 6, traversând artere foarte importante, printre care Calea Griviței, Splaiul și râul Dâmbovița din zona Grozăvești, intersecția de la Plevnei cu Giulești, dar și garniturile de căi ferate care pleacă de la Gara de Nord.

La inaugurare, Sorin Oprescu a cerut ca pe pod să fie montată o placă pe care scrie: „Început de Băsescu, terminat de Oprescu”. Azi, însă, podul este al nimănui.