Peste 60.000 de români își sărbătoresc aniversarea odată cu Ziua națională. Cum sunt ei defalcați pe sexe și vârste

Publicat: 01 12. 2023, 12:55

Cu ocazia Zilei naționale a României, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, din cadru, Ministerului Afacerilor Interne, a detaliat situația statistică, defalcată pe vârstă, respectiv, sex, referitoare la numărul românilor care își sărbătoresc ziua de naștere în data de 1 Decembrie.

Datele agregate la zi ale Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor arată că sunt 60.014 de români a căror zi de naștere coincide cu Ziua națională.

Persoanele aniversate de sex feminin sunt mai multe decât cele de sex masculin, respectiv 31.237 față de 28.777.

Pe categorii de vârstă, cei cu vârste peste 65 de ani sunt în număr mai mare față de cei până la vârsta majoratului, respectiv 12.059, față de 9.164.

Între 18 și 24 de ani sunt 3.861 de aniversați, iar între 25 și 65 de ani, 34.930 de sărbătoriți, potrivit cifrelor oficiale.

Astăzi se împlinesc 105 ani de la evenimentul care a marcat istoria poporului român. Unirea provinciilor româneşti sub un singur steag și un singur nume a fost celebrată prin ample manifestări la București și Alba Iulia.