Petrișor Peiu susține că alegerile anticipate reprezintă singura soluție de ieșire din criza politică
„Singura modalitate de ieșire rațională și democratică din această criză politică este organizarea de alegeri anticipate”, scrie Petrișor Peiu. Liderul senatorilor AUR comentează evenimentele de luni, care au avut ca punct central discuțiile de la Palatul Cotroceni purtate de președintele Nicușor Dan cu partidele pro-europene.
Pentru Peiu, țara nu poate depăși actuala criză politică decât prin întoarcerea la votul poporului. În acest sens, el cere alegeri anticipate și acceptarea voinței cetățenilor.
Peiu: „Orice altă soluție prelungește criza”
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Petrișor Peiu arată că „orice altă soluție prelungește criza și va îngropa economia și prestigiul internațional ale României. Cum ar putea cineva cu mintea întreagă să creadă că o țară cu problemele noastre poate să supraviețuiască cu o succesiune de guverne minoritare timp de doi ani și jumătate?”.
Mai mult, el consideră că „a vota un guvern minoritar înseamnă a valida comportamentul profund nedemocratic al lui Nicușor Dan. Președintele Dan trebuie să priceapă un lucru cât se poate de simplu: nu poți să arunci în aer democrația dimineața și să te aștepți la validarea acestui lucru pe seară.
Nicușor Dan a ajuns președinte în urma anularii alegerilor din 24 noiembrie 2024. Orice guvern minoritar numit de Nicușor Dan că urmare a ignorării democrației parlamentare este validarea unui mod ticălos de a face politică, prin abuzul instituțiilor statului și prin negocieri netransparente”.
Mesaj pentru Sorin Grindeanu
De asemenea, liderul senatorilor AUR a avut un mesaj și pentru Sorin Grindeanu:
„Totodată, și Sorin Grindeanu trebuie să primească o lecție simplă: orice decizie politică are consecințe! Atunci când a decis să respingă dreptul unui partid, precum AUR, de a participa la guvernare, Sorin Grindeanu trebuie să se aștepte ca AUR să îi refuze orice propunere. Domnul Grindeanu trebuie sa primească o lecție: nu poți să anunți public că excluzi AUR de la guvernare și apoi să ceri, la adăpostul întunericului, voturi de la AUR!
AUR nu trebuie să dea, in actuala criză politică, niciun vot pentru PSD sau pentru Nicușor Dan, cum nu trebuie să dea niciu vot pentru PNL, pentru USR sau pentru UDMR .
AUR nu trebuie decât să fie consecvent cu sine însuși și să își mențină politica de revenire la democrație. Alegeri anticipate!”.