VIDEO | Piedone, primele declarații după ce s-a întors la primărie: „Mă apuc de muncă. Să nu mă deranjați când sunt și eu la o bere”

Publicat: 27 06. 2023, 15:49
Actualizat: 27 06. 2023, 16:29

This browser does not support the video element.

Cristian Popescu Piedone s-a întors marți la Primăria Sectorului 5, acolo unde își va relua activitatea de edil al sectorului.

„La Primăria Sectorului 5 nu se va mai face politică. Noi lucrăm pentru cetățeni și pentru România. Iar formațiunile politice, care s-au tot ciondănit, au realizat nimic. Eu mă apuc de muncă, chiar de astăzi.

Cred o să fac o conferință de presă zilele următoare, le am (măsurile pentru primărie– n.r.). Vom discuta pe stradă, pe oriunde, și la telefon, vă dau numărul personal, să nu mă deranjați când sunt și eu undeva, la o bere, la o chestie”, a declarat Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 5.

Edilul Sectorului 5 a mai declarat că își va delega atribuțiile către viceprimari, în afară de curățenie și Casa de Căsătorii.

Piedone: „Voi păstra doar Casa de Căsătorii și curățenia”

„Ca atribuții, cred că îmi voi păstra doar Casa de Căsătorii, să căsătoresc mulți tineri, să mă încarc cu energia lor, și curățenia. Restul, voi delega toate competențele către minunații bravii mei viceprimari, să simtă și ei responsabilitatea semnăturii, eu îi voi coordona (…) acolo unde vor deraia, voi interveni. Sunt primar, sunt ales, și vreau să demonstrez oamenilor că nu i-am dezamăgit”, a mai declarat Cristian Popescu Piedone, marți, la Primăria Sectorului 5.

Piedone, pus în libertate de ICCJ

Cristian Popescu Piedone, condamnat în Dosarul „Colectiv”,  a fost pus în libertate săptămâna trecută, conform unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Piedone a avut câștig de cauză în recursul în casație depus la ICCJ în cazul sentinței din dosarul „Colectiv”. Aceasta este o cale extraordinară de atac, iar judecătorii instanței supreme au decis, miercuri, să anuleze pedeapsa de 4 ani pe care o primise fostul edil al Sectorului 4. El va fi eliberat după ce a executat un sfert din pedeapsă, respectiv 1 ani din cei 4 dispuși prin decizia magistraților de la Curtea de Apel București.