PNL: „Bucureștenii din Sectorul 1 vor îngheța în această iarnă din cauza incompetenței și haosului din Primăria condusă de Clotilde Armand”

Publicat: 11 10. 2021, 17:13
Clotilde Armand / Mediafax

PNL Sector 1 acuză edilul Clotilde Armand că nu a aprobat nici în prezent bugetul pentru CET Grivița, iar locuitorii sectorului 1 din Capitală vor îngheța de frig în această iarnă.   

„Iarna este foarte aproape, iar presiunea pe sistemul de termoficare crește invers proporțional cu temperaturile înregistrate. În contextul provocărilor deja cunoscute pentru încălzirea și apa caldă din Capitală, PNL Sector 1 constată cu revoltă că CET Grivița, care ar putea livra parțial agent termic pentru Sectorul 1, nu a pornit încă, din cauza incompetenței și haosului administrativ din Primăria Sectorului 1”, se arată într-un comunicat transmis luni de PNL Sector 1.

„Atât timp cât CET Grivița nu pornește, celelalte CET-uri trebuie să compenseze această lipsă”

Potrivit sursei citate, nepornirea CET Grivița ar avea consecințe grave în tot sectorul 1.

„Practic, atât timp cât CET Grivița nu pornește, celelalte CET-uri trebuie să compenseze această lipsă, ceea ce va face imposibilă livrarea căldurii și apei calde la parametrii corecți în sectorul 1.  Consilierii PNL Sector 1 au solicitat constant informări de la CET și din Primăria Sectorului 1, iar în urma discuțiilor și documentelor primite am aflat cu stupoare că bugetul CET Grivița a fost depus la primarul Clotilde Armand încă din luna APRILIE, dar a fost complet ignorat. De șase luni de zile, primarul NU A PUS pe ordinea de zi bugetul acestei companii cu activitate vitală pentru cetățenii sectorului 1. Din acest motiv, fără a avea bugetul aprobat, compania nu a putut funcționa”, se arată în comunicatul transmis de PNL.

Potrivit lui Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1, în prezent, în primăria condusă de Clotilde Armand este haos administrativ.

„Soluția este complet blocată doar pentru că primarul are cu totul alte preocupări”

„Aici ne-au adus haosul administrativ și incompetența din primăria Sectorului 1. Avem o soluție pentru sistemul de termoficare din sectorul 1 – CET Grivița – dar este complet blocată doar pentru că primarul are cu totul alte preocupări. Într-o zi e ocupată să îl atace pe Președintele Iohannis, în altă zi îl amenință pe Prim-Ministrul României cu procese în instanță, doar pentru că nu a primit mai mulți bani.

După ce am constatat cu toții că acest primar ignoră cu desăvârșire criza pandemică, în sectorul cu cea mai mare rată de infectare, vedem că nu îi pasă nici de căldură și apă caldă pentru bucureștenii din sectorul 1. Pur și simplu este strigător la cer că după dezastrul administrației PSD din 2016-2020 sectorul 1 s-a pricopsit cu o nouă administrație complet incompetentă!

PNL solicită public, URGENT, explicații pentru această situație abuzivă și aberantă, în urma căreia bucureștenii din sectorul 1 vor avea de suferit”, a declarat Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1.