Filiala PNL Sector 1 propune burse pentru elevii cu rezultate deosebite la olimpiade și concursuri internaționale

Publicat: 29 08. 2022, 16:45
Actualizat: 29 08. 2022, 16:50
Sursă FOTO: Pixabay - Ilustrativ

PNL Sector 1 încurajează, prin intermediul unui comunicat, performanța și crede în viitorul strălucit al elevilor cu rezultate excepționale la olimpiade și concursuri internaționale. Pentru că avem obligația de a le oferi mai mult decât premii simbolice, flori sau strângeri de mână, consilierii PNL Sector 1 au propus două proiecte de hotărâre de consiliu local pentru stabilirea unor burse speciale, se precizează în comunicat.

„Astfel, pentru a sparge tiparul de a oferi doar simboluri pentru olimpicii României, consilierii locali PNL Sector 1 au inițiat și au depus două proiecte de hotărâre pentru aprobarea burselor de merit olimpic internaţional elevilor care urmează cursuri în unitățile de învățământ preuniversitar de stat aflate în Sectorul 1 al Municipiului București premiaţi la olimpiadele şcolare internaţionale cât și pentru olimpicii la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României. Proiectele prevăd următoarele burse:

  • pentru elevii câștigători ai locului I suma de 10.000 lei/lună/olimpic;
  • pentru elevii câștigători ai locului al II-lea suma de 5.000 lei/lună/olimpic;
  • pentru elevii câștigători ai locului suma de 2.500 lei/lună/olimpic”.

Bursele vor fi suportate din bugetul Sectorului 1 al Municipiului București, potrivit sursei citate.

„Avem datoria morală să facem toate eforturile să recunoaștem și să motivăm elevii cu rezultate deosebite, la orice nivel. Îi felicit pe colegii mei consilieri locali pentru această propunere și sper să fie adoptată și pusă în aplicare foarte rapid. Recompensarea excelenței este importantă pentru acești copii deosebiți, pentru părinții și profesorii lor. Ei promovează România ca adevărați ambasadori”, a declarat Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1.

Inițiativa consilierilor locali PNL Sector 1 vine la doar o zi distanță de Programul Henri Coandă, anunțat de Sebastian Burduja, pentru recompensarea premianților la concursurile de tehnică și știință care nu sunt încadrate ca olimpiade.